Parada de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, va avea loc, duminică, în mai multe orașe ale țării. Vremea se anunță a fi una frumoasă, așa că mulți români vor dori să asiste la parada militară organizată cu această ocazie. Programul pentru parada militară de 1 Decembrie 2019, de care se vor bucura deopotrivă bucureștenii, dar și românii din alte orașe ale țării, va începe, duminică, de la primele ore ale dimineții.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că aproximativ 4.000 de militari vor participa la Parada de 1 Decembrie care se va desfăşura duminică, de Ziua Națională a României, de la ora 11.00, la Arcul de Triumf din Bucureşti.
Tot în Bucureşti va avea loc duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.
„Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani şi veterani de război, defilări şi expoziţii de tehnică militară de luptă şi armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare”, mai spun reprezentanţii MApN.
De asemenea, cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest şi Mali, precum şi cei aflaţi în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.
MApN recomandă oamenilor care vor să meargă să vadă parada de la Arcul de Triumf să nu aibă la ei bagaje voluminoase. În ziua paradei, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și va anunța ce restricții de circulație vor fi impuse pe străzile din zona Arcului de Triumf.
1 decembrie 2019. Program parada militară la București
Parada militară de 1 decembrie este prevăzută să aibă loc începând cu ora 11, în Piața Arcului de Triumf. Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din care 500 militari din peste 20 de ţări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice şi peste 50 de aeronave, vor fi la parada militară de duminică, 1 Decembrie. Aceasta are loc începând cu ora 11.00, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, arată reprezentanții Ministerului Apărării.
1 decembrie 2019. Program parada militară la Alba Iulia
10.00: Ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori
Monumentul Unirii
Program activități 1 decembrie Ziua Națională a României la Alba Iulia
10.30 Zâmbet tricolor
Face painting pentru copii
Esplanada Muzeului Naţional al Unirii Alba lulia
11.00 Marea Adunare Naţională şi Primirea Soliilor din Cetăţile de ScaunCitirea „Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba lulia”, discursuriReconstituire istorică
Sala Unirii
12.00 Te Deum Catedrala încoronării
13.00 Ceremonie militară – defilarea trupelor şi tehnicii militare – Bulevardul 1 Decembrie 1918
14.00 Marea Unire a Bucătarilor: Gust de România – masă populară – Cazarma 415, Piaţa Cetăţii
14.30 ”Samoilă Mârza, povestea fotografului Marii Uniri” – eveniment cultural artistic pentru copii – Biblioteca judeţeană
15.00 Cânt şi suflet românesc – spectacol folcloric – scenă Piaţa Cetăţii
17.00 ”Revista de front – Garda românească 1918” – spectacol reconstituire istorică – esplanada Porţii a IV-a
18.00 ”Tănase simfonic” – concert omagial Maria Tănase – Casa de Cultură a Sindicatelor. Voce: Alexandra Fits, pian: Mariano Castro, acompaniază: Orchestra Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureş,dirijor: Cristian Oroşanu. Intrarea pe bază de invitaţie în limita locurilor disponibile. Invitaţiile se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor
Ora 20.00 ”Intrarea Armatei Române în Alba Iulia” – spectacol de reconstituire istorică – Poarta I, Poarta a II-a, Poarta a III-a, esplanada Obeliscului
Ora 20.30 ”Retragerea Armatei Române cu torţe” – spectacol reconstituire istorică – Poarta a III-a, Monumentul Unirii
Ora 21.00 La mulţi ani, ROMÂNIA! – spectacol de artificii, Piaţa Cetăţii
Ora 21.30 Sala 67 – SENSOR 20 – concert Sensor 16+ Teatrul de păpuşi ”Prichindel”.
Cine transmite parada militară de 1 decembrie
Parada militară de 1 decembrie 2018 va fi transmisă live de principalele posturi de televiziune, și pe fluxurile de facebook ale multora dintre instituțiile media. Nu a fost încă anunțat oficial cine va transmite parada, dar în anii trecuți parada de 1 decembrie a fost transmisă de PROTV, DIGI24 și TVR 1.
Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest și Mali, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.
Sursa foto: adevarul
Participa la sondaje online
Primesti bonus la inregistrare 1,50 Euro
Pentru sondaje primesti intre 0,20-2,50 Euro
Trimite un e-mail la [email protected] pentru detalii