100 de ani de magie Walt Disney: World of Fantasy – Celebration

Spectacolul pe gheata produs de Feld Entertainment a inceput in luna octombrie un turneu mondial. Disney on Ice Celebration este un spectacol pe gheata, care aduce in fata publicului personajele din desenele animate ale lui Walt Disney. In anul 2009 se implinesc 100 de ani de la aparitia primelor personaje animate marca Walt Disney. De-a lungul unui secol, in jurul acestor personaje s-a creeat o intreaga industrie cinematografica, show bizz si turism. Gazdele showului pe gheata, Disney on ice Celebration sunt Mickey si Minnie Mouse, care ajutati de prietenii lor Donald Duck, Goofy, Jiminy Cricket si Pinocchio, organizeaza o petrecere pe gheata dupa un scenario in care este invitata intreaga planeta. Invitatii de onoare ai petrecerii sunt printesele Disney – Cenusareasa, Alba ca Zapada, Belle, Ariel, Diana, Mulan, Jasmine si Tinker Bell. Ele participa la aniversarea nuntii lui Mickey si Minnie Mouse, la o petrecere de Halloween si un sir de calatorii in jurul planetei. Spectacolul se muta rand pe rand in Hawaii, Japonia, Africas, Arabia si China. Sunt utilizate efecte speciale din serialul “Mickey Mouse Club House” si costumele din celebrele desene animate care au incantat copilaria a trei generatii. In finalul spectacolului, gazdele si invitatii se intalnesc cu Mos Craciun, in castelul de gheata al Craiesei Zapezilor si parasesc patinoarul in sanie, inconjurati de artificii si lumini albe si albastre. Este un show pe gheata spectaculos, in care patinajul artistic, dansurile pe gheata, decorurile, costumele, muzica si jocurile de lumini creeaza o atmosfera feerica, specifica povestilor lui Walt Disney. Patinatorii sunt fosti sportivi de performanta americani, retrasi din activitatea competitionala si un corp de balet pe gheata. In timpul spectacolului, pe un ecran imens sunt proiectate imagini din cele mai indragite povesti animate marca Walt Disney. Spectacolul este sustinut de 100 de patinatori si un deparatement ethnic format din alte 20 de persoane. Montarea spectacolului a durat 9 luni, iar la o reprezentatie sunt prezenti intre 5000 si 10.000 de spectatori. Saizeci si cinci de personaje indragite din 18 povesti animate danseaza pe gheata, timp de doua ore, in cinstea celor 100 de ani de magie Walt Disney spre deliciul publicului de toate varstele. Reprezentatiile turneului mondial “Disney on Ice Celebration” sunt programate pana la finele anului 2009 in SUA, Canada, Cehia, Croatia, Serbia, Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Japonia, Coreea de Sud, Elvetia si Marea Britanie. Biletele au preturi cuprinse intre 15$ si 70$ si pot fi rezervate online la adresa http://disney.go.com/disneyonice/ La aceeasi adresa sunt disponibile montaje video cu scene din spectacolul pe gheata.Foto: Simona Botezan