2012. ANUL VICTORIEI

Este deja cert ca USL a obtinut la alegerile parlamentare recent incheiate o victorie zdrobitoare. Colegiul 26, sectorul 6 si Municipiul Bucuresti nu au facut exceptie, toti candidatii USL obtinand  mandatele de senatori sau deputati cu o larga majoritate a voturilor exprimate.

Aici insa, este timpul sa fac o analiza a campaniei pe care impreuna cu echipa mea am dus-o in colegiul 26 Militari. Din fericire, nu este cazul de a cauta greseli sau vinovati  si de a spune ” data viitoare va fi mai bine” , ci pur si simplu as dori sa scot in evidenta activitatea deosebita, dedicatia iesita din comun a echipei de la colegiul meu, echipa de care sunt alaturi inca din 2009 de cand ma ocup de aceasta zona din sectorul 6.

Campania a fost una de manual, strategia pusa la punct la inceput si corectiile de pe parcurs au fost executate ca la carte, iar coordonatorii diverselor activitati s-au intrecut pe ei insisi in fiecare zi. Zilele au fost lungi, volumul de munca a fost mare si presiunea timpului necrutatoare. Dar mai presus de orice a fost setea de victorie, dorinta de a arata cetatenilor ca suntem liberali adevarati, adica demni, civilizati, respectuosi, determinati. Atitudinea a facut diferenta in aceasta campanie, am reusit sa inlocuim populismul ieftin specific campaniilor electorale cu solutii concrete la nevoi obiective, am reusit sa oferim raspunsuri nu intotdeauna pe placul cetatenilor dar sincere, si mai ales am purtat cu mandrie si demnitate culorile galben-albastru ale Partidului National Liberal peste tot unde ne-am dus.

Cel mai mare castig al acestei campanii este certitudinea construirii unei echipe de mare valoare, un “dream-team” in sectorul 6 care sunt convins va lucra permanent pentru asigurarea unei legaturi stabile si directe cu cetatenii, astfel incat acestia sa simta in sfarsit ca structurile statului si ale administratiei centrale si locale coboara la nivelul trotuarului, biroul parlamentar este o camera cu scaune, masa si o cafea calda, nu un spatiu virtual de pe site-ul Camerei Deputatilor.

Nu-mi plac cuvintele mari, insa multumesc pentru incredere tuturor celor 16.599 cetateni care m-au votat si le adresez tuturor celor care nu s-au prezentat la vot sau au votat pentru alti candidati rugamintea de a nu ezita sa vina sa ne cunoastem si sa dialogam.

Colegilor mei, un “big like” si profund respect pentru tot ce au facut in ultimii 3 ani impreuna cu mine.