3 idei de rețete delicioase

Cine spune că rețetele delicioase nu pot fi și sănătoase? Broccoli, conopida, lintea, spanacul – toate sunt legume care pot fi integrate în rețete gustoase și extrem de nutritive. Este de ajuns să le încerci o singură dată pentru a te convinge că merită să se regăsească în alimentația ta cât mai des. Am pregătit pentru tine 3 idei de rețete cu care te poți răsfăța și cu care poți impresiona și musafirii, mai ales pe cei care sunt pasionați de un stil de viață sănătos.

Rețetă delicioasă de pizza, varianta sănătoasă

Te-ai întrebat vreodată cum se face pizza într-o variantă mai sănătoasă? Uite o idee inedită: înlocuiește clasicul blat din aluat cu o lipie integrală sau cu un blat din conopidă. În cazul primei variante, lucrurile sunt destul de simple – pune o lipie pe tava de pizza, adaugă sos de roșii condimentat, ingredientele preferate și lasă-o la cuptor pentru o perioadă scurtă de timp (cât să se topească cașcavalul). Pentru blatul de conopidă vei avea nevoie de aproximativ 700 grame de conopidă, 100 grame brânză, un ou și condimente. Conopida trebuie fiartă și ulterior blendată cu restul ingredientelor până obții o pastă pe care o poți întinde pe tava de pizza. Întinzi și sosul de roșii, pui restul ingredientelor și o lași la cuptor până se rumenește. Ai obținut o pizza gustoasă, cu mai puține calorii – o felie de pizza clasică are în jur de 400 calorii, în timp ce o felie de pizza cu blat de conopidă are aproximativ 100 calorii.

Rețetă de supă cremă de broccoli

Broccoli este unul dintre cele mai sănătoase alimente pe care le poți introduce în alimentația ta, iar dacă nu ai gustat până acum supa crema broccoli, s-ar putea să fii plăcut surprins. Este o supă aromată și foarte simplu de realizat. Dacă ai în familia mici mofturoși care refuză legumele în supe, poți încerca această supă cremă de broccoli – te asigurăm că vei avea succes. Iată de ce ingrediente ai nevoie: un broccoli, 1-2 cartofi, o ceapă, 2 morcovi, 100 grame țelină, un ardei gras și condimente. Pui toate legumele la fiert, separi supa de legume, începi să blendezi legumele și să adaugi supa, până ce ajungi la consistența dorită. Asta e tot. Simplu, rapid și gustos.

Salată de ton cu paste și porumb

O rețetă răcoritoare și la fel de delicioasă este această salată de ton cu paste și porumb. În plus, este și sățioasă, perfectă pentru un prânz sau o cină lejeră. Ai nevoie de paste (alege penne, fusilli sau farfalle), porumb, măsline, roșii, capere și rucola sau baby spanac. Nu îți ia mai mult de 15 minute să prepari această salată, iar partea cea mai bună este că te poți juca cu ingredientele. Poți adăuga ardei, mozzarella, avocado – orice alt ingredient care îți place sau care stă de prea mult timp prin frigider și vrei să îl refolosești. Apelează la această salată atunci când ești pe grabă și vei vedea că nu vei fi niciodată dezamăgit de rezultat!

Există multe rețete simple, gustoase și sănătoase. Trebuie doar să fii dispus să încerci și gusturi sau rețete noi, care ies din sfera clasicului sau tradiționalului. Răsfață-ți papilele gustative cu una din rețetele de mai sus și nu vei regreta!