62% dintre români nu practică niciun sport

62% dintre români nu practică niciun sport sau o activitate fizica, conform sondajului Eurobarometru dedicat sportului și activității fizice, ceea ce ne plasează pe locul 4 în topul țărilor europene cu cei mai sedentari cetățeni. La nivel Uniunii Europene, doar 45% dintre persoanele chestionate declară că nu fac nicio activitate fizică, în timp ce 11% dintre europeni și 13% dintre români stau pe scaun peste 8.5 ore pe zi.

Doar 20% dintre români fac sport sau o formă de activitate fizică cel puțin o dată pe săptămână, comparativ cu 38% dintre europeni, și doar 6% dintre români fac sport regulat (cel puțin 5 ori pe săptămână) față de 15% dintre europeni.

Țările cu cei mai activi cetățeni sunt Finlanda (71% dintre cetățeni practică un sport), Luxemburg (63%) și Olanda (60%). Țările din coada clasamentului sunt Portugalia (73% dintre respondenți nu practică niciun sport), Grecia (68%), Polonia (65%) și România (62%).

Principalele motive pentru lipsa de activitate fizică, conform sondajului, sunt: lipsa de timp (41%) și lipsa motivației / interesului pentru sport (25%). Pe de altă parte, principalul motiv care îi determină pe oameni să fie activi este îmbunătățirea stării de sănătate (54%), urmat de dorința de îmbunătățire a condiției fizice (43%) și de relaxare (39%).

Europenii preferă să facă sport în parc, românii preferă să facă sport acasă

58% dintre românii care practică o activitate fizică fac acest lucru acasă și doar 22% într-un parc sau aer liber. Procentul la nivelul UE al celor care exersează în parcuri sau aer liber este de peste două ori mai mare, 47%, și doar 37% fac mișcare acasă și 35% într-un centru de fitness, club sportiv sau centru sportiv. Vestea bună este că românii au făcut mai multă mișcare în aer liber în 2022 față de 2017, când doar 17% făceau o activitate fizică în aer liber. Acest lucru este de altfel vizibil, după pandemie înmulțindu-se considerabil numărul celor care fac sport în parcuri, de la la jogging sau sporturi de echipa (baschet, volei), până la arte marțiale, box, zumba, yoga sau tai chi.

Surse date: sondajul Eurobarometru privind sportul și activitatea fizică, publicat de Comisia Europeană în 2022.