Guvernul roman a sistat negocierile cu Executivul italian pentru achizitionarea unei aeronave destinate demnitarilor si vrea sa cumpere pentru astfel de zboruri speciale un avion tip Airbus 318 de la compania nationala Tarom, au declarat agentiei Mediafax surse oficiale.
Potrivit surselor, reprezentantii Guvernului au inceput deja discutiile in acest sens cu cei ai Tarom. Prin aceasta operatiune de vanzare, costurile aferente aeronavei vor fi scazute din contabilitatea operatorului aerian.
In luna noiembrie, premierul Victor Ponta a dispus constituirea unei comisii interministeriale care sa negocieze cu Guvernul italian achizitionarea unei aeronave pentru demnitari, dupa ce oficialii Guvernului au aratat ca Romania este singura tara din Uniunea Europeana care nu are aeronava oficiala, iar Executivul de la Bucuresti trebuie sa inchirieze o aeronava de dimensiuni mai mari de la Tarom, ceea ce ridica foarte mult costul deplasarilor.
Pe fondul discutiilor legate de costuri, presedintele Traian Basescu a declarat, in primavara anului trecut, ca nu va mai utiliza aeronava pusa la dispozitie de Tarom pentru vizitele sale externe si ca, atunci cand va avea nevoie de un avion, va inchiria in regim charter de la o companie straina, iar premierul Victor Ponta a folosit in unele deplasari curse de linie sau aeronava militara Spartan.
Citeste si: Tarom, paradisul unde o secretara are un salariu de 80 de milioane de lei
In luna august, Guvernul a aprobat, prin ordonanta de urgenta, achizitionarea unei aeronave pentru inalti demnitari, presedintele Comisiei pentru aparare din Senat, Corneliu Dobritoiu, precizand atunci ca suma totala necesara achizitionarii in leasing a aeronavei se ridica la 56 de milioane de euro.
La data adoptarii ordonantei, premierul Victor Ponta declara ca Guvernul si-a propus sa achizitioneze o aeronava de 12 locuri pentru a fi folosita in deplasarile oficiale de catre presedintele Romaniei, prim-ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si ministri.
In luna februarie a anului trecut, directorul general al companiei Tarom, belgianul Christian Edouard Heinzmann, afirma ca operatorul aerian, aflat sub management privat, vrea sa-si standardizeze flota de avioane, care ar trebui sa scada in urmatorii doi ani.
El a explicat ca flota Tarom are mai multe tipuri de avioane, iar o uniformizare a acesteia ar reduce costurile cu combustibilul cu 35% si ar permite o utilizare mai ridicata a aeronavelor, precizand totodata ca operatiunile de negociere cu producatorii pentru aceasta operatiune ar putea fi initiate in 2014.
Flota companiei este cuprinsa din 4 aeronave A318, 2 aeronave A310, 4 aeronave B737 – 300, 4 aeronave B737 – 700 si o aeronava B737 – 800, plus 7 aeronave ATR 43-500 si 2 aeronave ATR 72-500.
Tarom, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor, nu a mai obtinut profit din anul 2007.
La inceputul acestui an, Senatul a atribuit Tarom, prin negociere fara anunt de participare, un contract de 1,4 milioane de lei fara TVA, pentru servicii de transport aerian, pe curse interne, al senatorilor in acest an, suma fiind cu peste 300 de mii de lei mai mare decat cea convenita in 2013.
14 000 DE SALARIATI DE LA CFR CALATORI INTREABA CUM DE SE MAI AFLA LA CONDUCEREA SOCIETATII MANAGERUL “SMART” DOROBANTU VALENTIN DUPA ATATEA SI ATATEA RAPOARTE NEGATIVE ALE CORPULUI DE CONTROL AL MINISTRULUI TRANSPORTURILOR?
SA INTELEGEM CA CINE INCALCA FLAGRANT LEGEA IN ROMANIA POATE SA FIE RETRIBUIT IMPARARESTE CU 9000 DE EURO NET LUNAR ?
PARCA NU SUNTEM TOTUSI IN CRIMEEA ?
MAFIOTISM + IMORALITATE + INCOMPETENTA + GOLANEALA
Cand ai “sifonat” milioane de euro ce mai conteaza careva mii ?
“Managerul privat al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a păgubit anul trecut cu câteva zeci de mii de euro compania pe care o conduce prin muşamalizare unui accident auto în care a fost implicată o rudă a acestuia. Concret, către sfârşitul lunii martie 2013, autoturismul companiei marca Toyota RAV 4 (B-80-ZKG) condus de către Radu Daniel, finul lui Valentin Dorobanţu, a provocat un accident destul de grav pe unul dintre pasajele din apropierea Gării de Nord. În urma accidentului, maşina de la CFR Călători, ce fusese achiziţionată doar în urmă cu câteva luni la preţul 38.000 de euro, a fost grav avariată . Însă, imediat după reparaţii, autoturismul a fost vândut de către companie la un nici un sfert din valoare la care a fost cumpărată, iar toata paguba a fost decontată de CFR Călători”