Vlad Chiriches continua sa apara ca o posibila solutie pentru marile echipe ale Europei si ar putea fi protagonistul unui transfer spectaculos in vara.
Presa din Anglia anunta miercuri ca fundasul roman Vlad Chiriches, capitanul echipei nationale a Romaniei, se afla pe lista de transferuri a vicecampioanei Europei, Borussia Dortmund. “Fundasul lui Tottenham, Vlad Chiriches, e o tinta surprinzatoare pentru Borussia Dortmund”, noteaza Talk Sport.
Citeste si: Vlad Chiriches a revenit la antrenamente. Va juca la echipa a doua
Chiriches este considerat de Jurgen Klopp, antrenorul lui Dortmund, ca inlocuitorul perfect pentru Mats Hummels, dorit de Manchester United si FC Barcelona.
Sursa citata noteaza ca echipa din Dortmund trebuie sa plateasca pentru fundasul roman cel putin 10 milioane de euro. Tottenham l-a cumparat pe Chiriches in vara anului trecut, de la Steaua, in schimbul a 9.5 milioane de euro.