Mircea Molot, aflat in arest la domiciliu pentru fapte de coruptie, a contestat la Tribunalul Hunedoara decizia prin care prefectul judetului constata incetarea mandatului de presedinte al CJ Hunedoara inainte de termen, astfel ca ramane suspendat din functie pana cand instanta va lua o decizie.
Potrivit sefului cancelariei prefectului de Hunedoara, Dan Terteci, Tribunalul Hunedoara a anuntat, marti, ca Mircea Molot a contestat la instanta de contencios administrativ constatarea incetarii mandatului de presedinte al CJ Hunedoara inainte de termen, transmite Mediafax.
“Pana cand instanta se pronunta in acest caz se revine la starea initiala constatarii incetarii mandatului de presedinte al CJ Hunedoara inainte de termen (alegerile locale din 2016 – n.r.), adica suspendarea din functie”, a spus Terteci.
Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a emis, in 28 ianuarie, ordinul privind constatarea incetarii mandatului presedintelui Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Molot, in conditiile in care instanta suprema a decis definitiv ca Molot s-a aflat in incompatibilitate. Mircea Molot a fost gasit in incompatibilitate de catre ANI intrucat, in perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009 a fost, pe langa presedinte al CJ Hunedoara, si presedinte al AGA, respectiv reprezentant al CJ in adunarile generale, la SC Drumuri si Poduri Deva.
Citeste si: SECRETARUL GENERAL al CJ Hunedoara, dus la DNA pentru AUDIERI
In prezent, Mircea Molot se afla in arest la domiciliu, in dosarul de coruptie in care a fost retinut in 3 decembrie 2014, alaturi de vicepresedintele CJ Tiberiu Balint, Roberto Patrik Venter (ginerele lui Molot) si alti doi oameni de afaceri, Vasile Axinte si Emanoil Milica Pup.
Potrivit DNA, Mircea Molot este acuzat de trafic de influenta in forma continuata, luare de mita in forma continuata, folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spalare de bani, in forma instigarii, conflict de interese si detinerea fara drept a unui document care contine informatii secrete de stat.
Molot este acuzat ca, in perioada 2010 – 2014, a creat si pus in functiune un circuit financiar prin care fondurile publice au ajuns in conturile unor societati care nu indeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnica si/sau profesionala, economico-financiara, precum si experienta.
Mircea Molot, a castigat, in 2012, al treilea mandat la conducerea CJ Hunedoara, din partea USL.
CITESTE SI: Mircea Molot, seful CJ Hunedoara, va fi arestat la domiciliu