STEAUA BUCURESTI si CSU CRAIOVA s-au intalnit, duminica seara, intr-o partida contand pentru etapa cu numarul 11 din sezonul regulat al Ligii I. Cele doua formatii aflate pe primele doua pozitii ale clasamentului au oferit microbistilor un meci plin de faze spectaculoase. Dupa ultimul fluier al centralului Radu Petrescu, tabela de marcaj indica scorul de 2-1 pentru STEAUA, iar ros-albastrii se distanteaza la sase puncte fata de adversara din aceasta seara. In urma acestui rezultat, oltenii ajung la 12 ani consecutivi fara victorie in fata ros-albastrilor si 27 de ani fara victorie pe terenul STELEI.
STEAUA a inceput tare meciul si prima jumatate de ora a fost dominata clar de ros-albastrii, oaspetii mizand pe cartea contraatacului, Ivan bifand o ocazie notabila in minutul 9. In minutul 10, Florin Tanase isi calculeaza prost pasii si nu reuseste sa ajunga si sa impinga mingea centrata bine de Boldrin in poarta oltenilor. Sapte minute mai tarziu, STEAUA deschide scorul, centrarea excelenta a lui Tamas fiind reluata cu capul in poarta de De Amorim.
In minutul 25, Florin Tanase se accidenteaza si paraseste pe targa terenul fiind inlocuit de un alt tanar de viitor, fostul utist Dennis Man care debuteaza in campionat. Din minutul 33, stelistii renunta la jocul combinativ fiecare incercand solutii individuale si acest lucru le permite studentilor olteni sa preia initiativa. Jocul in viteza, pasele scurte si rapide ale elevilor lui Multescu au pus in dificultate, in cateva randuri, defensiva STELEI si au prefatat golul egalizator din minutul 41. Baluta trimite o pasa geniala, pe culoar, pentru Bogdan Vatajelu si fostul jucator al Academiei Stelei si capitan al CSU Craiova restabileste egalitatea cu un sut la coltul lung mingea lovind si bara inainte de a intra in poarta aparata de Nita. In prima repriza s-au consemnat si doua faze controversate in careul lui Calancea, Muniru si Boldrin nereusind sa-l determine pe centralul Petrescu sa indice punctul cu var.
La cinci minute distanta de la reluare, Bourceanu greseste o pasa, balonul este interceptat de olteni insa finalizarea atacului rapid al juvetilor vine din bocancul lui Baluta insa Nita retine in doi timpi. Dupa alte 5 minute acelasi Bourceanu este schimbat cu Golubovic, semn ca Reghecampf si-a dat seama ca Man are nevoie langa el de un fotbalist cu experienta care sa-l ajute la finalizare. Cu toate acestea, inceputul reprizei secunde este dominat de CSU Craiova care ajunge mmai des la poarta lui Nita si Baluta rateaza, in minutul 58, inca o ocazie importanta la poarta ros-albastrilor.
In minutul 61, balonul centrat din cadere de Muniru traverseaza careul oltenilor insa niciunul dintre cei patru stelisti aflati in zona nu reuseste sa reia spre poarta aparata de Calancea. Din minutul 60, STEAUA pune din nou stapanire pe joc, insa caderea lui Man in careul oltenilor nu se concretizeaza cu un penalty. Lovitura libera executata de Ivan trimite mingea in bratele lui Nita, iar in minutul 67, Reghecampf il scoate din teren pe Man si il trimite in teren pe fostul timisorean Ovidiu Popescu. Meciul se desfasoara intr-un ritm alert, cu multe faze de poarta si poate candida la titlul de cel mai bun joc, de pana acum, al acestei editii de campionat.
Mazarache cade in careul STELEI in minutul 71, insa atacantul oltean recunoaste cu fair-play ca nu a fost vorba de un fault dupa duelul cu Tosca si Nita. In minutul 74, Radu Petrescu acorda o lovitura de pedeapsa in favoarea STELEI dupa ce unul dintre asistenti ii indica faptul ca Acka a comis un hent in propriul careu dupa o preluare gresita. Boldrin executa si inscrie, iar ros-albastrii revin in avantaj. Olteni renunta, dupa cateva minute bune, la proteste si se arunca in atac pentru a forta o noua egalare. Capitanul Vatajelu se loveste si ramane pe gazon timp in care stelistii irosesc un nou contraatac.
In minutul 81, balonul expediat de Adi Popa este respins de Calancea in transversala, apoi Multescu il trimite in teren pe Screciu, un tanar de numai 16 ani care isi face debutul in Liga I. Stelistii continua sa forteze golul trei, insa acelasi Adi Popa suteaza din unghi iar Calancea retine in doi timpi. Intre ultimele doua ocazii steliste, Nita retine balonul sutat de Bancu. In minutul 85, Tamas era sa trimita in proprie poarta insa Nita rezolva cu calm situatia. In minutul 87, Vatajelu a fost aproape de a-si trece in cont dubla, insa capitanul lui CSU il ia la tinta pe Nita. Rovha cade in careu dupa un duel cu Tamas dar Petrescu nu acorda penalty iar finalul este unul incins.
Multescu il arunca in lupta si pe Rambe, iar de la margine se arata trei minute suplimentare in care nu se mai intampla nimic notabil si STEAUA se impune si se distanteaza la sase puncte in fruntea clasamentului Ligii I.
STEAUA BUCURESTI v CSU CRAIOVA 2-1 (1-1)
MARCATORI: DE AMORIM (17), BOLDRIN (75 pen) / VATAJELU (41)
STEAUA BUCURESTI: Nita, Tamas, Moke, Tosca, Momcilovic – Muniru, Bourceanu (54 Golubovic) – Ad. Popa, Boldrin, De Amorim – Fl. Tanase (29 Man – 67 Ovidiu Popescu). Antrenor: Laurentiu Reghecampf. Rezerve: Stancioiu, Man, Tudorie, Golubovic, Jakolis, Ov. Popescu, G. Enache
CSU CRAIOVA: Calancea – Briceag, Kelic, Acka, Vatajelu – Baluta, Zlatinski (89 Rambe), Rocha – Gustavo (46 Bancu), A. Ivan, Mazarache (82 Screciu). Antrenor: Gigi Multescu. Rezerve: L. Popescu, Vladoiu, Kay, Bancu, Rambe, Screciu, M. Manea
STADION: Arena Nationala (Bucuresti)
ARBITRI: Radu Petrescu – Adrian Radu Ghinguleac si Mircea Mihail Grigoriu. Rezerva: Marian Balaci
CARTONASE GALBENE: Muniru 90+1 / Nuno Rocha 45, Acka 74, Calancea 76
Sursa foto: gsp