Curtea de Apel Bucuresti a respins vineri cererea de eliberare din arest preventiv a fostului sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Sorin Blejnar, trimis in judecata de DNA pentru trafic de influenta, informeaza Agerpres.
Sorin Blejnar a fost trimis in judecata pe 16 decembrie 2016, fiind acuzat de DNA ca, in cursul anului 2011, in contextul initierii unor proceduri de achizitii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea de a primi 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi incheiate la nivelul institutiei publice.
“Banii respectivi urmau sa-i fie remisi inculpatului in schimbul exercitarii influentei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta sa gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel incat aceste contracte sa fie obtinute de firma omului de afaceri. In aceste circumstante, in perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin si celalalt functionar implicat in acest demers au primit suma totala de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip <fantoma> controlate de acestia cu care societatea omului de afaceri a incheiat mai multe contracte fictive”, au aratat procurorii DNA.
Procurorii spun ca, din aceasta suma de bani, lui Blejnar i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei. Sorin Blejnar a mai fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, in iulie 2014, in dosarul “Motorina”, pentru complicitate la evaziune fiscala si constituirea unui grup infractional organizat, in care a primit o condamnare in prima instanta de 5 ani inchisoare cu executare.
Sursa foto: realitatea