Un adolescent de 16 ani, care conducea fara permis un autoturism pe care, din cauza vitezei, nu l-a mai putut controla, a provocat, sambata, un accident, intre localitatile Sag-Timisoara, soldat cu un deces si ranirea altor cinci persoane, informeaza Agerpres.
“Din cauza vitezei excesive, tanarul a intrat pe contrasens, tamponandu-se de un vehicul condus regulamentar de un barbat care venea din directia opusa. A rezultat decesul pasagerului din masina condusa de tanarul fara permis si ranirea altor cinci victime”, a declarat sambata presei Ionut Bocancea, purtator de cuvant al Politiei Timis.
La fata locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD si SAJ, pentru descarcerare si preluarea victimelor. Politia a intocmit dosar penal pe numele tanarului pentru ucidere din culpa si conducere pe drumurile publice fara permis. Deocamdata, nu se stie daca masina condusa de adolescent era furata.
Sursa foto: realitatea