Jobul perfect! Un cuplu din Australia a reușit să dea lovitura în acest sens. Doi îndrăgostiți pe nume Jessica D’Argent, în vârstă de 23 de ani, și Justin Engelke, de 26 de ani, par să-și fi găsit menirea. Aceștia reușesc să îmbine pasiunea pentru călătorii cu faptul că petrec foarte mult timp împreună.
Mai mult, în fiecare hotel în care se cazează, din Australia, cei doi sunt plătiți pentru a întreține relații amoroase. Originari din Melbourne, cei doi îndrăgostiți au acceptat oferta ce pare de nerefuzat, fără să stea pe gânduri. Jessica și Justin sunt împreună de șase ani, iar la un moment dat au decis să își încerce norocul și să participe la o competiție pe care au și câștigat-o. În schimb au primit o vacanță de lux în foarte multe hoteluri din Australia.
Timp de 14 nopți, cei doi au stat cazați în diverse puncte de pe coasta Australiei și au fost plătiți pentru a povești cum li s-a părut să facă sex în fiecare dintre hotelurile în care au stat. Mai mult, cei doi au experimentat atât paturile din camerele de hotel, cât și alte locuri care li s-au părut „fierbinți”, așa cum ar fi balconul sau grădinile interioare, atunci când nu era nimeni.
Deși nu au dezvăluit și despre ce suma a fost vorba, cei doi îndrăgostiți au lăsat să se înțeleagă că plata a fost una mai mult decât satisfăcătoare. Aceștia au ajuns în locuri precum Sydney, Byron Bay sau Tasmania. „Călătoria noastră a fost una cât se poate de uimitoare. Am avut parte de o vacanță de două săptămâni în care absolut totul ne-a fost asigurat. Nu am povestit doar despre viețile noastre sexuale, ci am evaluat și hotelurile în care am stat, din punctul asta de vedere”, a mărturisit Justin Engelke.
Sursă traducere: ciao.ro