Sublocotenentul Ciprian-Ștefan Polschi, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, și-a pierdut viața joi, 5 septembrie, în urma exploziei unei mașini-capcană în apropiere de Green Zone, din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.
Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, a decedat în cursul nopții de 2 spre 3 septembrie, în timpul atacului terorist care a avut loc în campusul în care își desfășura activitatea Ambasada României la Kabul. Cei doi eroi au fost decorați post-mortem de președintele României cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război.