Deutsche Welle scrie, pe pagina sa online, ca plecarea lui Victor Ponta la Bruxelles constituie un dublu dezastru, din care prejudicierea durabila a imaginii tarii nu e decat catastrofa cea mica . Ar putea fi o telenovela pe cat de sordida, pe atat de trasa de par, dar nu e decat trista realitate. Premierul Romaniei a plecat la Bruxelles, incalcand decizia judecatorilor supremi a caror sentinta a specificat clar si fara echivoc ca presedintele este liderul roman in drept sa reprezinte tara in afara, inclusiv la Consiliul European.Acest summit va fi extrem de dificil, intrucat pune probleme de maxima gravitate pentru viitorul continentului, pentru resuscitarea monedei si zonei euro, pentru salvarea Europei si a integrarii europene, pentru bugetul Romaniei si pentru fondurile acordate agriculturii ei, intr-un moment in care continentul nu e doar supus unui tot mai accentuat declin, ci se confrunta frontal cu pericolul acut al imploziei.Or, un june premier care si-a recunoscut, fie si cu jumatate de gura, furtul de cuvinte si idei si insusirea frauduloasa a unui titlu academic, afirmand ca el unul e gata sa renunte la titlul de doctor nu e, in mod cert, acest om de stat , scrie DW.Site-ul Deutsche Welle considera ca mult mai grav este semnalul domestic pe care il lanseaza Victor Ponta prin
dispretul sau manifest fata de Curtea Constitutionala. Imperativ ar mai fi fost ca, in cercul liderilor europeni, sa se prezinte un demnitar roman care nu e certat la cutite cu justitia din propria sa tara. Dar, iata, nu s-a intamplat asa. Ceea ce aduce serioase prejudicii imaginii romanilor, imaginii guvernului, imaginii social-democratilor romani condusi de Ponta si imaginii tarii in genere. Mult mai grav decat atat e insa semnalul domestic pe care il lanseaza Victor Ponta prin dispretul sau manifest fata de Curtea Constitutionala. Acest dispret fata de justitie echivaleaza cu o tentativa de demolare a statului de drept. Fiindca il arboreaza agresiv si vesel nu un raufacator oarecare ci un sef de guvern dimpreuna cu aliatii sai din majoritatea parlamentara si executiv.Dispretul deschis la adresa magistratilor supremi nu este egalat decat de aparenta lipsa de jena cu care Victor Ponta incalca orice principii de civilizatie si orice legi si cutume ale culturii si traditiei politice democratice, de nerusinea cu care premierul isi violeaza pana si standardele proprii, aplicate de pilda unui Ioan Mang, cand fostul ministru al Educatiei a fost prins cu ocaua mica a plagiatului si fortat sa se retraga , incheie DW.Foto – DW/AP