ANM anunta risc de avalansa in muntii Bucegi

Meteorologii anunta ca duminica si in urmatoarele doua zile exista risc de avalansa in muntii Bucegi si Fagaras, dupa zapada cazuta in ultimele zile, la Balea Lac stratul de nea fiind de aproximativ jumatate de metru, iar la Vf. Omu si Sinaia zapada masurand peste 30 cm.In urmatoarele ore vremea va fi deosebit de rece la munte, va continua sa ninga, iar vantul va fi puternic, viscolind sau spulberand zapada, transmite corespondentul NewsIn. Meteorologii atrag atentia ca, la peste 2.000 m altitudine, temperaturile minime pot cobori pana la -20 grade C, iar maximele nu vor depasi -9 grade. In statiune de pe Valea Prahovei, vremea va fi, de asemenea, deosebit de rece, cu temperaturi maxime cuprinse intre -9 si -5 grade C. Sambata dupa-amiaza, stratul de zapada masura 42 cm la Balea-Lac, 28 cm la Vf. Omu, 33 cm la Postavaru, 27 cm la Sinaia si 34 cm la Predeal. Meteorologii avertizeaza ca, pe pantele suficient de inclinate din muntii Bucegi si fagaras exista riscul declansarii unor avalanse spontane, mai ales in cazul supraincarcarii cu schiori sau turisti.