Sapte militari au fost raniti dupa ce au intrat in contact cu un lichid scurs dintr-o racheta. Incidentul s-a petrecut la o unitate militara de marina din Mangalia, transmite Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Statului Major al Fortelor Navale, locotenent comandor Ion Burghisan, a declarat ca in urma incidentului produs la o unitate militara de marina din Mangalia au fost raniti sapte militari, care au fost stropiti de combustibil destinat rachetelor, scurs dintr-o autospeciala.
Dintre cei sapte raniti, doar unul este in stare mai grava. Incidentul s-a produs in timp ce militarii, de la Divizionul 150 de Rachete Navale din Mangalia, participau la un exercitiu, iar la un moment dat, in urma unei defectiuni, a inceput sa se scurga combustibil de racheta dintr-o autospeciala, cele sapte persoane intrand in contact cu substanta respectiva, care este puternic coroziva.