Alerta maxima dupa disparitia armelor din depozitul Ciorogarla

Toate structurile operative si informative ale MAI au declarat starea de alerta de gradul I inca de miercuri seara, au declarat pentru NewsIn surse din politie, din cauza disparitiei a cel putin 50 de arme de la Unitatea Militara Ciorogarla.Miercuri noaptea, s-au organizat filtre de politie in toate judetele din jurul capitalei. Pe langa aceste filtre, in toate garile, autogarile si aeroporturile din Bucuresti si din zonele limitrofe s-au luat masuri sporite de siguranta. Cel putin 50 de arme au disparut din depozitul Unitatii Militare din Ciorogarla, judetul ilfov, ce apartine Aviatiei, au declarat, joi, pentru NewsIn, surse militare. Printre acestea, se afla o mitraliera cu afet, mai multe pistoale-mitraliera si pistoale-mitraliera cu pat rabatabil. Seful Statului Major al Fortelor Terestre, Teodor Frunzeti, a declarat, joi, pentru NewsIn, ca depozitul de armament de la Ciorogarla este o structura militara ce nu apartine de institutia pe care o conduce. Conform unor surse militare, depozitul ar apartine Aviatiei Militare. Reamintim ca sigiliul unui depozit din Unitatea tehnica militara din Ciorogarla, judetul Ilfov, a fost gasit rupt, miercuri dimineata, conform unor surse din Ministerul Apararii Nationale. Inca de miercuri seara, anchetatorii numara armamentul bucata cu bucata, pentru a se stabili daca a disparut vreo arma sau munitie, mai spun sursele. Procurorii nu au putut, inca, determina ora spargerii depozitului, in care se afla armament de infanterie. Angajatii Unitatii militare din Ciorogarla, judetul Ilfov, unde a fost gasit rupt sigiliul unui depozit cu arme, vor fi audiati de procurori, conform unor surse militare. Aceeasi masura se va lua si in cazul fostilor angajati ai unitatii, mai spun aceleasi surse. Pana acum, exista suficiente elemente care confirma disparitia unor arme si a munitiei aferente. Toata unitatea militara este controlata de anchetatori, cercetarile continuand si la aceasta ora. Regulile militare presupun ca intrarea intr-o unitate militara se poate face numai pe baza de legitimatie sau permis de acces. In ultimii ani, au existat cel putin doua cazuri de sustragere de armament. De la o unitate militara din Bucuresti, a disparut armament folosit, ulterior, in atentatul de la Liceul Jean Monnet, in 2002.