Andrzej Wajda va ecraniza biografia lui Lech Walesa

Regizorul Andrzej Wajda a anuntat vineri, in cadrul Festivalului International de Film de la Berlin, ca va realiza o pelicula despre prietenul sau Lech Walesa, fostul presedinte polonez, care a infiintat primul sindicat independent din blocul sovietic, a anuntat AFP.Cineastul a afirmat ca filmul va fi un omagiu adus presedintelui polonez din perioada 1990-1995, care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, in 1983. Walesa este un erou national, indiferent care ar fi greselile pe care le-a facut atunci cand era in functie , a spus Wajda. Intrebat de jurnalistii polonezi despre proiectul lui Wajda, fostul sef de stat polonez a afirmat ca Wajda este singurul cineast autorizat sa ecranizeze biografia sa.Filmul ar urma sa se intituleze Lech si Danuta , dupa prenumele lui Walesa si al sotiei sale. In octombrie, Danuta l-a reprezentat pe Walesa la ceremonia de acordarea a Nobelului pentru pace, in conditiile in care autoritatile poloneze i-au interzis laureatului sa iasa din tara pentru respectivul eveniment. Regizorul Andrzej Wajda, care va implini 83 de ani in martie, este unul dintre mai cunoscuti cineasti polonezi din toate timpurile. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numara Cenusa si diamant , Omul de marmura si Omul de fier .