Aratati ca aveti SUFLET!

Ma priveste neincrezator, abia indraznind sa isi miste codita. Si-a culcat urechile pe spate, semn ca se teme. Ma las pe vine si intind mana cu palma in sus catre el. Se apropie timid, cu nasucul adulmecand in aer. Il chem bland. Ajunge cu nasucul langa degetele mele si le miroase. Nu fac nicio miscare. Doar vorbesc bland, in continuare, spunandu-i ca e frumos si cuminte. S-a linistit. Codita incepe sa se bataie, urechile si-au revenit la pozitia normala a urechilor unui catel, iar nasucul umed si rece freamata. Se lipeste de mine. Il mangai usor pe cap, apoi pe trupusor. Hehehe, gata frica! Nu se asaza, ci se azvarle cu burtica in sus, sugerandu-mi ca pieptul ar fi zona cea mai dornica de un scarpinat zdravan. E mic. Sa aiba 3-4 luni. E slab, atat de slab, incat lesne imi pot imagina ca ultima oara cand a mancat serios a fost pe vremea cand era inca neintarcat si statea, fericit, alaturi de mama si de fratii sai. De ce e pe strada? Pentru ca stapanii mamei sale l-au azvarlit din curte, departe de locul in care s-a nascut, deoarece „nu putem face stana de caini in curte, nu-i asa?”. Doar unul dintre cei sase pui a avut norocul de a fi dorit, inca de dinainte de a se naste. Acela are un camin, stapani iubitori si doi copilasi care-s mereu gata sa-l alinte, sa-l ingirijeasca. Ceilalti pui au fost lasati pe drumuri, fiecare in alt loc. Poate ca, daca ar fi fost impreuna …Hoinareste, zi de zi, ba chiar si noapte de noapte, pe strazi, prin parcuri, pe langa restaurante, pe la cosurile de gunoi. Zgarma printre resturile aruncate, cerseste ceva de mancare celor care-l vad (si … nu-l vede toata lumea), incearca sa mai spere ca, intr-o zi, doua maini de om il vor ridica, il vor purta in brate pana in curte, o curte in care sa gaseasca un culcus cald, caci il cuprinde groaza la caderea intunericului, nestiind daca nu cumva va tremura iar. Isi mai doreste un castron in care sa capete mereu ceva de mancare – de multe ori trebuie sa se dea la o parte de langa vreun colt de paine gasit la marginea drumului, deoarece e mic si nu se poate „pune” cu dulaii care vor si ei, sarmanii, sa nu mai simta foame. Ar vrea sa nu mai fie nevoit sa se uite de cateva ori spre strada, inainte de a o traversa, de teama ca vreun sofer neatent, nepasator sau … chiar cu intentii rele il va strivi, in timp ce masina goneste. Ar vrea sa stie ca nu se afla in pericol sa gaseasca vreun colt de parizer … impanat cu otrava sau cu ace – a aflat el de la cateii mai mari, care stiu multe, ca au fost si astfel de cazuri. Ar vrea sa nu fie nevoie sa se teama ca, intr-o zi, vor aparea niste oameni rai, inarmati cu laturi, oameni care prind cateii nimanui si-i duc intr-un loc groaznic, unde niciun animal nu stie daca mai are multe zile de trait. Si-ar mai dori el, sarmanul, si una-doua jucarii, asa cum a auzit ca au cateii rasfatati, cei care au casa si „parinti”. Ce sa mai vorbim despre mangaieri … Aidoma personajului nostru sunt sute, mii de caini in strada. Unii au patit exact ca el, altii s-au nascut direct pe caldaram, „stramosii” lor fiind caini care, odata cu demolarile masive, au fost abandonati, stapanii lor neavand cum sa-i ia cu ei sau … nefiind interesati de soarta acestor necuvantatoare care, timp de ani de zile, i-au slujit cu credinta. Unii au norocul de a-si gasi stapan. Altii au norocul de a fi, chiar si in strada, protejati. Multi, insa, traiesc zi de zi clipe de groaza, innebuniti de foame, ferindu-se mereu de pericolele care-i pandesc. Daca le e foame, daca se simt amenintati de ceva, ataca. E rau! Foarte multi oameni sunt muscati, zilnic, de cainii vagabonzi. Cainii au motivele lor, cand ataca, numai ca, din pacate, omul nu i le poate cunoaste pe toate, pentru a sti cum sa se fereasca. Nu se pune problema de a apara situatia actuala, de a aprecia pozitiv existenta acestor animale in strada! Se pune doar problema de a reusi noi, oamenii, sa actionam ca „fiinte superioare”, asa cum ne place sa ne numim, adica sa intelegem ca intr-un trupusor blanos se afla un SUFLET, un suflet care, asemeni tuturor sufletelor, are trebuinte, are dorinte, sufera, iubeste, se apara. Ganditi la toate acestea, autoritati ale statului, atunci cand decideti sa omorati in chinuri biete animale ale nimanui! Ganditi la toate acestea, dragi oameni, inainte de a lovi, de multe ori fara motiv, intr-un biet catel care vine catre voi plin de speranta ca va capata o bucatica de paine, sau o mangaiere! Aratati ca aveti, cu totii, SUFLET!