Basescu: Nu exclud ca Miscarea Populara sa devina partid. La conducerea ei se va afla un om de prestigiu

Presedintele Traian Basescu a declarat miercuri seara, la B1 Tv, ca nu exclude ca Miscarea Populara sa devina partid, insa a subliniat ca nu vrea ca fundatia sa fie un buffer pentru partidele politice.

Basescu a recunoscut ca Miscarea Populara a fost ideea sa, insa a adaugat ca nu se va implica in conducere.„Nu exclud acest lucru (n.r. – ca Miscarea Populara sa devina partid), dar nu vreau ca fundatia sa fie un buffer pentru partidele politice. Daca se va transforma in partid eu voi pleca. Aceasta fundatie n-are decat peste un an, peste doi, peste trei sa se transforme in partid, daca va fi ceea ce vor romanii. In acel moment misiunea mea va fi incheiata si voi pleca”, a spus Basescu.

Presedintele Traian Basescu a tinut sa atraga atentia ca, in situatia in care se va transforma in partid, atunci va parasi Miscarea Populara. Seful statului a mai afirmat ca nu va avea nicio contributie la conducerea fundatiei, subliniind ca in fruntea acesteia se va afla un om de prestigiu, probabil din lumea culturala sau chiar jurnalistica.

„Da, a fost ideea mea sa lansam o astfel de fundatie. Dar nu voi avea nicio contributie la conducerea ei, nu voi fi nici macar in bord, desi legea imi permite, dar voi veghea si o voi incuraja sa existe. La conducerea ei se va afla un om de prestigiu, probabil din lume culturala sau chiar jurnalistica. Eu nu mai am nevoie de niciun beneficiu politic, vreau doar ca cei 56% de oameni care n-au votat sa aiba un loc de manifestare”, a spus Traian Basescu.

Basescu a mai precizat ca in noua fundatie Miscarea Populara nu isi va gasi locul niciun politician roman, dat fiind faptul ca presiunea politica nu este sanatoasa pentru stat. “Exista o presiune formidabila pentru punere sub control politic a institutiilor statului, care e nesanatoasa pentru stat. Insitutiile nu vor rezista la nesfarsit. De aceea, trebuie creata o pozitie inversa, prin intermediul celor neangajati politic, cei care au carnet de partid sa-si vada de partidele lor”, a spus Basescu.