Basescu a semnat revocarea din functie a lui Adomnitei

Presedintele Traian Basescu a acceptat revocarea din functia de ministru al Educatiei a lui Cristian Adomnitei si numirea in aceasta functie a lui Anton Anton. Cristian Adomnitei a fost demis de la conducerea Ministerului Educatiei, marti dimineata, de primul-ministru Calin Popescu Tariceanu, pe motiv ca a scapat de sub control situatia de la Parlament.Tariceanu a declarat ca Adomnitei nu si-a indeplinit obligatia de a monitoriza dezbaterile din comisiile parlamentare, pentru a evita derapaje precum legea prin care au fost majorate salariile profesorilor cu 50%. O astfel de Lege, odata adoptata, creeaza asteptari. Este vina sa intr-o masura apreciabila, nu exclusiva, iar pentru astfel de greseli este nevoie de anumite responsabilitati stabilite foarte clar , a declarat premierul.Inlocuitorul lui Adomnitei la conducerea Ministerului Educatiei este Anton Anton, presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS). Anton este prorector al Universitatii de Constructii si fost coleg de catedra cu primul-ministru Tariceanu.Potrivit Constitutiei, presedintele revoca si numeste ministri, la propunerea premierului. Anton Anton va depune juramantul in fata presedintelui dupa publicarea in Monitorul Oficial a celor doua decrete, a anuntat Administratia Prezidentiala.