Basescu sustine ca si-a mentinut mandatul numai prin aplicarea Constitutiei

Presedintele Traian Basescu a sustinut, joi, la Academia Romana, ca si-a mentinut mandatul numai prin aplicarea Constitutiei, el aratand ca nicio majoritate nu este deasupra legii si deasupra Constitutiei. Declaratia a avut loc la dezbaterea stiintifica nationala cu tema „Revizuirea Constitutiei: necesitate, oportunitate, obiective posibile”.

“Mi-am mentinut mandatul numai prin aplicarea Constitutiei, altfel de mult nu as mai fi fost presedintele Romaniei”, a afirmat Traian Basescu in incheierea discursului sustinut la dezbaterea organizata de Academia Romana pe tema revizuirii Constitutiei. “Cred ca orice modificarea de Constitutie s-ar face, orice obiective si-ar propune, un lucru trebuie inteles si in Romania, si va rog sa ma credeti ca nu o spun deloc polemic, si anume acela ca nicio majoritate nu este deasupra legii si deasupra Constitutiei. Poti sa ai si o majoritate de 90%, ea trebuie sa ramana in interiorul legii, in interiorul Constitutiei. Orice alta abordare este nedemocratica si pune sub semnul intrebarii existenta statului de drept. Avem aceasta experienta, ii suportam consecintele si trebuie sa aratam ca am inteles un lucru fundamental al democratiei: majoritatea nu este deasupra legii”, a mai spus seful statului.

Va prezentam mai jos declaratiile presedintelui Traian Basescu:

Cred ca orice modificare de Constitutie s-ar face, orice obiective s-ar propune, un lucru trebuie inteles si in Romania: nicio majoritate nu este deasupra legii si a Constitutiei.Toata lumea anunta revizuirea Constitutiei, nimeni nu anunta obiectivele revizuirii.

Din punct de vedere al activitatii justitiei, am propus modificarea termenului de retinere de la 24 de ore la 48 de ore. In multe situatii termenul de 24 de ore este inoperant.

Am inlaturat prerogativa presedintelui de a prezida sedintele CSM.Prima premiza de la care am pornit a fost referendumul din 2009, care a vizat Parlament unicemeral si reducerea numarului de parlamentari la 300.

Al doilea obiectiv a fost clarificarea relatiilor institutionale intre presedinte si Parlament.

Astazi s-a constituit o comisie parlamentara, o comisie a societatii civile si inca nu stim ce vor sa modifice aceste comisii in Constitutie. Niciuna din entitatile deja anuntate ca fiind viitorii parinti ai Constitutiei nu porneste de la referendumul din 2009.