Bebelus mort la Pucioasa, Dambovita, dupa ce medicul a plecat in oras

La Maternitatea Giulesti, 11 nou-nascuti au fost lasati singuri in salon, sa arda. Si cinci au murit. Insa tragediile par sa se tina lant in spitalele noastre.

Numai ieri, in Dambovita, au mai pierit doi copii mici. Unul la nastere, celalalt, dupa doar sase luni de viata. Practic, amandoi s-au stins din acelasi motiv: problemele grave din sistemul sanitar romanesc.

O mama s-a chinuit doua ore sa nasca, la spitalul din Pucioasa, Dambovita, dupa ce medicul ginecolog din spital a plecat din oras si-a lasat-o numai cu moasele. Gravida a avut insa probleme, iar medicul a dat consultatiile la distanta, prin telefon. Insa cum nimeni nu era in spital sa-i faca o cezariana femeii la timp, copilul nici n-a apucat sa respire – a murit imediat ce s-a nascut. Rudele sunt acum furioase.

Barbatul spune ca medicul care trebuia sa o asiste pe sotia sa la nastere a plecat la Targoviste la putin timp dupa ce ei au ajuns la spital. Doamna doctor este de asemenea si directorul spitalului si sefa sectiei de ginecologie. A fost sunata aseara intruna de moasele disperate sa vina sa le ajute.

Cei doi parintii spun ca vor depune plangere la politie si vor da spitalul in judecata. De asemenea, cel mai probabil si Directia de Sanatate Publica va deschide o ancheta in acest caz. nbsp;