Boc: N-am luat bani de la diguri ca sa dam pentru sali de sport. E o tampenie!

Premierul Emil Boc a negat categoric sambata la Sendreni, judetul Galati, informatia potrivit careia in anii trecuti ar fi fost dati bani pentru construirea unor sali de sport, in detrimentul realizarii unor diguri, spunand ca este o tampenie . Intrebat de un jurnalist daca este adevarat ca banii care ar fi trebuit sa fie dati pentru realizarea unor diguri, dupa inundatiile precedente din 2008, ar fi fost directionati pentru construirea unor sali de sport , Emil Boc a negat categoric aceasta informatie, catalogand-o drept o tampenie . Este exclus acest lucru . In niciun caz n-am luat bani de la diguri ca sa dam pentru sali de sport. Asta este o tampenie , a afirmat premierul Emil Boc, care a adaugat ca politica de investitii pentru realizarea unor diguri este stabilita de Ministerul Mediului. Premierul Emil Boc a inspectat sambata zona localitatii galasene Sendreni, unde vineri a fost instalat un dig experimental, brevetat, care a fost adus de o firma din Baia Mare si care initial urma sa fie montat la Saucesti, judetul Bacau, insa specialistii au decis, in cele din urma, sa fie ridicat in judetul Galati. Specialistii i-au prezentat premierului Boc digul si beneficiile acestuia, spunand ca inventia a inceput in 2006, a fost perfectionata in 2008 si ca digul a fost experimentat la Lapus, in judetul Maramures, avand o forta de protectie de 1,7 metri, existand si o varianta perfectionata, cu protectie de peste doi metri. In acest context, specialistii i-au spus lui Boc ca ar fi bine daca s-ar investi fonduri in cercetare, avand in vedere pagubele imense provocate de inundatii.Emil Boc a spus ca inundatiile si situatia din ultima perioada sunt fara precedent in ultimii 20 de ani si ca, dupa cunostinta lui, asemenea fenomene nu s-au mai inregistrat de foarte mult timp, apreciind ca trebuie gasite solutii alternative pentru evitarea producerii unor noi pagube si pierderi de vieti omenesti.