Bolnavii de cancer nu-si mai gasesc medicamentele in farmacii

Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania (FABC) semnaleaza cu ingrijorare lipsa din multe farmacii a medicamentelor din Programul de oncologie. Este vorba despre acele terapii denumite de linia a II-a, care sunt aprobate de Comisia de Oncologie de la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.Intr-un comunicat de presa al federatiei se precizeaza ca, intrucat fondurile pe anul 2010 alocate de casele judetene de asigurari de sanatate au fost epuizate, o mare parte dintre farmaciile din judetele Neamt, Vaslui, Vrancea, Brasov, Galati si Cluj nu mai elibereaza retete compensate, ceea ce va avea efecte dezastruoase asupra reusitei tratamentului recomandat de medici, pacientilor oncologici.„Dupa ce bolnavii asteapta luni la rand sa fie aprobat tratamentul, timp in care boala evolueaza, nu isi mai gasesc medicamentele in farmacii. Motivele sunt diverse: fie ca farmaciile au eliberat aceste medicamente insa CNAS a intarziat primirea si decontarea acestor retete, fie perturbari in distributia acestor medicamente datorate exporturilor paralele, incurajate de lipsa legislatiei care sa limiteze astfel de practici daunatoare pacientilor din Romania. Pentru ca viata acestor pacienti este in pericol, vom lua atitudine radicala” a declarat Cezar Irimia, presedinte FABC. In aceasta situatie se afla si bolnavii de diabet, hepatita si beneficiarii de transplant renal. FABC solicita public CNAS sa gaseasca urgent solutii pentru rezolvarea acestor probleme.