Humanitas va lansa sambata, in cadrul Targului de Carte Bookfest de la Romexpo, volumul Monica Lovinescu in documentele Securitatii, 1949-1989 de Iulia Vladimirov, expert in cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. Vreme de patru decenii, activitatea din exil a Monicai Lovinescu a fost monitorizata pas cu pas de slujbasii Securitatii romane. Dosarele intocmite in intervalul 1949-1989, insumand note informative, incercari de racolare, rapoarte si planuri de masuri, puncteaza principalele momente ale unei vieti dedicate tarii in care libertatea devenise, dupa 1947, o amintire. Volumul ii ofera acces cititorului la o paleta larga de documente de arhiva, care urmaresc, in lungul curs al celor patruzeci de ani petrecuti departe de Romania, lupta dusa de Monica Lovinescu impotriva totalitarismului, marturie a unei constiinte ce a respins mereu compromisul, in ciuda pretului pe care l-a avut de platit.Lansarea acestui volum va avea loc la ora 15.00.