Caldura mare pe litoral! Zeci de mii de turisti au dat navala in Mamaia si Constanta – Vezi galerie foto!


Caldura mare pe litoral in acest weekend. Zeci de mii de turisti au venit cu mic cu mare in statiunile de pe litoral, bucurosi ca pot profita de caldura mult-asteptata si de apa calda.

Sambata dupa-amiaza s-au inregistrat 32 de grade in statiunea Mamaia si 33 in Constanta. Desi plajele din Mamaia sunt pline de alge urat mirositoare, turistii au trecut peste acest aspect neplacut si s-au bucurat din plin de soare, nisip si de apa marii, care a ajuns la 24 de grade.

Plajele au fost pline pana la refuz, iar terasele cu greu au facut fata la valurile de turisti insetati sau infometati. Unii turisti au incercat si plimbarile cu schi jet-ul sau kitesurfing-ul. Altii au iesit in larg cu barcile de agrement sau cu yachturile.

Cei aflati cu masinile deja s-au confruntat cu problema parcarii. In statiunea Mamaia nu se gaseste niciun loc de parcare, ambele parti fiind ticsite de masini. Doar in parcarile private mai aveti sanse sa prindeti un loc liber.

Desi preturile din Mamaia sunt ceva mai mari decat in restul statiunilor de pe litoral, totusi turistii au lasat deoparte zgarceala si s-au pus pe cheltuit: bere, mici, shaorma, meniuri complete sau hamsii din Satul de Vacanta.

Bine de stiut

Daca va aflati in statiunea Mamaia, e bine sa stiti ca cu cat va apropiati de plaja, cu atat preturile sunt mai mari. Indiferent ca e vorba de terase, restaurante sau magazine, preturile quot;se umfla quot; cu cat si ele sunt mai aproape de apa marii.

Spre exemplu, o shaorma o puteti cumpara cu 9-10 lei din Satul de Vacanta, in timp ce terasele de pe plaja o vand cu 13-15 lei. Pretul pentru un meniu complet este de circa 15 lei in Satul de Vacanta, spre deosebire de 20 – 25 de lei pe plaja. Si la mici sau hamsii situatia e la fel.

Vezi galeria foto din articol.

Sursa foto: Mondo News