Candidat din Covasna, impuscat mortal cu arma unui politist

Un candidat din judetul Covasna s-a impuscat mortal, sambata, cu arma unui politist. Potrivit politistilor, candidatul i-a cerut politistului sa-i arate arma din dotare, iar ulterior s-a impuscat mortal in cap dupa ce l-a manevrat imprudent.Barbatul are 43 de ani si este din localitatea covasneana Batani. Potrivit cercetarilor barbatul, care candida pentru Consiliul local, a cerut arma unui politist care se afla in vizita la el acasa si l-a manevrat imprudent, impuscandu-se in cap. Potrivit unui comunicat de presa al Inspectoratului Judetean de Politie Covasna, citat de Agerpres, cercetarile au stabilit ca, in dupa-amiaza zilei precedente, doi politisti din cadrul Sectiei 4 Politie Rurala Baraolt, care se aflau in patrulare, au fost invitati de un prieten al unuia dintre politisti sa serveasca masa la domiciliul acestuia din comuna Batani.In jurul orei 20.30, gazda i-a solicitat unuia dintre politisti sa-i arate armamentul din dotare. Acesta a refuzat initial, dar la insistentele repetate ale gazdei, i-a incredintat pistolul. Dupa ce a manevrat imprudent pistolul, s-a impuscat accidental in cap si a murit instantaneu.Cercetarile sunt continuate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Covasna sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa, neglijenta in serviciu si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. De asemenea, s-a dispus declansarea cercetarii prealabile a agentilor de politie. Se pare ca victima a candidat pe listele unui partid politic pentru Consiliul local.Foto: Mondo News