Candidatii-afaceristi promit ca nu dau pomeni electorale

Candidatii-afaceristi contactati de NewsIn promit la unison ca nu vor mitui alegatorii cu mancare sau petreceri populare, ca nu vor cheltui sume exorbitante, spunand ca lucrul cel mai important pentru ei este discutia de la om la om, sau, in termeni de PR, o campanie door-to-door.Pomenile electorale sunt o strategie pe care afaceristii cu veleitati de viitori parlamentari se jura ca nu o vor folosi, in ciuda disponibilitatilor lor banesti, astfel ca petrecerile cu mici si bere sau pungile cu mancare au deocamdata interdictie printre staffurile de campanie.Patronul Angst, Sorin Minea, candidatul PD-L pentru Camera Deputatilor in acelasi colegiu din Ilfov cu premierul Tariceanu, se plange ca deja adversarii s-au grabit sa-l acuze ca va imparti alegatorilor mezeluri iesite din fabrica sa. Am fost acuzat ca voi imparti salam, nu o voi face! , a declarat el pentru NewsIn. Minea mai spune ca actiunile sale de campanie nu vor include petreceri pastorale , cu mici si bere, sau concerte si dansuri la bara , deoarece considera ca ar jigni electoratul. Gigi Becali, presedintele PNG, candidat in colegiul 20 de deputati al Capitalei, din sectorul 5, promite si el ca nu va face pomeni electorale. Nu voi da nici salam, nici mici, nici brichete si nici nu voi plati facturi la curent. Nu dau mita electorala. Nu vedeti cum sunt toti cu ochii pe mine?! , a precizat el pentru NewsIn. Becali recunoaste insa ca eventuale binefaceri vor fi platite nu din fondurile de campanie, ci prin fundatia sa. Poate o sa dau cate ceva, dar numai prin Fundatie, cum am facut pana acum… , mai arata finantatorul Stelei.Robert Negoita, dezvoltator imobiliar si candidat al PSD pentru Camera intr-un colegiu din Teleorman, spune si el ca nu va organiza petreceri populare si ca strategia sa este cat se poate de simpla, o campanie door-to-door, care ii are ca tinta pe toti , nu doar afaceristi, ci pe toti cei care reprezinta electoratul traditional al PSD. Poate voi da niste brichete, niste pixuri, materiale de acest gen, dar alte lucruri, nu , spune Negoita.Pe de alta parte, majoritatea afaceristilor intervievati de NewsIn spun ca nu au nevoie de sfaturi profesioniste pentru campanie, de la firme specializate de PR si ca toata munca de convingere o vor face printr-o campanie door-to-door, pentru care ar trebui sa aloce mai mult timp decat bani. Ei mai spun ca nu sunt interesati sa plateasca sume mari pentru afise sau pentru a li se gasi un slogan incitant, si ca doar contactul direct cu alegatorii ii va duce in Parlament. De asemenea, cei mai multi evita sa spuna cati bani vor investi, sustinand ca inca nu si-au construit bugetul. Sloganurile sunt false , crede Sorin Minea, pentru ca nu reprezinta direct electoratul , de aceea nu va pune accent nici pe sloganuri, nici pe bannnere, pe care le uraste de altfel. Minea a declarat ca, in proportie de 90%, isi va face singur campania electorala, dar va fi ajutat si de prieteni si de PR-ul de la fabrica. Colegiul pentru care candideaza include si localitatea Buftea, unde Minea detine fabrica de mezeluri, si, in acest context, a afirmat ca are un contact direct, zi de zi, cu electoratul sau. El nu a putut estima la cat se vor ridica toate costurile campaniei electorale, dar a precizat ca ele vor include si cotizatia de 50 de milioane la partid. Nu vreau sa ma cunoasca oamenii din afise sau videoclipuri. Voi merge in teritoriu sa vorbesc cu oamenii, lucru pe care deja il fac de un timp , declara si Robert Negoita. Secretarul executiv al PSD spune ca inca nu stie cat va cheltui, dar estimeaza ca suma se va ridica la cateva zeci de mii de euro. Nici Negoita nu-si va angaja o firma de PR care sa-i faca un slogan al lui, dar spune ca angajatii departamentului de marketing ai trustului sau si-au exprimat dorinta de a-l ajuta in campanie, dar dupa program, cand termina lucrul la firma. In orice caz, voi folosi si staff-ul de campanie de la Teleorman, care este unul foarte bun , aduga Negoita.Cel mai reticent fata de ideea de a angaja o firma specializata a fost Gigi Becali. Ce-mi trebuie mie PR? Nu ma stiu oamenii pe mine? Voi merge printre oameni si gata , mai declara el, aratand ca va folosi doar staff-ul de la partid. Becali nu a dorit sa dea nicio informatie despre bugetul de campanie pe care si l-a propus.Mihai Lupu, director general al Oil Terminal si candidat al PNL in judetul Constanta, pentru un mandat de deputat, ales de asemenea consilier judetean, a fost la fel de secretos in legatura cu sumele destinate campaniei sale, desi s-a declarat pentru o transparenta totala a cheltuielilor. El a mentionat ca lucreaza cu staff-ul organizatiei judetene de partid, anume cu specialisti in domeniu din interiorul filialei, si nu cu angajati ai unei firme specializate. Lupu si-a propus si el tot o campanie de tip door-to-door, comunicarea directa cu alegatorii considerand-o foarte importanta, avand in vedere ca va candida intr-un colegiu din zona rurala. El a mai spus ca a inceput sa mearga prin colegiu si sa discute cu oamenii de doua luni.Nici senatorul PC Marius Marinescu nu doreste sa dea banii pe servicii de PR. Marinescu spune ca va face campanie cu un pol in buzunar, dupa cum a facut si Piedone la sectorul 4 . Voi merge sa ma intalnesc cu oamenii in parcuri si le voi spune in fata ce am facut pentru ei. La cate mitinguri am organizat eu, cu parcul Bordei, cu chiriasii, sunt politicianul care a mers cel mai mult in strada. De cand am fost ales, am fost tot timpul in campanie , declara el. Actiunile sale din Bucuresti si notorietatea s-ar putea insa sa nu-i foloseasca prea mult intrucat Alianta PSD+PC l-a transferat pe Marinescu dintr-un colegiu din sectorul patru unde se pregatea sa candideze, intr-unul din Botosani, astfel ca este destul de nesigura intrarea sa in cursa. Dorel Onaca, ce intra in cursa pentru un nou mandat de senator, dar din partea aceasta pentru PD-L, pare mai receptiv fata de angajarea unor specialisti care sa-l ajute in campanie. El a precizat pentru NewsIn ca se va folosi in campanie doar de oameni specializati in PR-ul politic, fara sa-si aduca sfatuitori din mediul de afaceri pentru ca el nu amesteca lucrurile. Pe de alta parte, Onaca recunoaste ca reputatia de om de afaceri poate avea influenta asupra succesului din politica. Eu am intrat in politica deja bogat, acum 12 ani, cand 99% din milionarii de astazi nu stiau cum arata milionul de dolari. Vom vedea cat vor conta actiunile mele de pana acum. Oricum, este un lucru bun sa ai fonduri pentru propria campanie. Daca primesti banii de la firme sau fundatii, vrei-nu-vrei, ramai cumva obligat fata de ele , a spus senatorul PD-L.Maria Grapini, candidat al PC pentru Camera si patron al firmei de textile Pasmatex, va apela si ea la consultanti externi partidului si a inceput deja sa se documenteze asupra rigorilor unei campanii. Aceasta va apela si la consultanti specializati in marketingul politic Nu toti sunt de la partid. O parte sunt din media pentru ca au opinii neinfluentate politic si iti pot spune si lucruri care nu iti plac intotdeauna. In plus, citesc foarte mult pe tema marketingului politic. De exemplu, am citit o lucrare a unui jurnalist, lt; gt;. Sunt lucruri pe care ai impresia ca le stiai deja, dar este nevoie de o prezentare sistematica. Pe deasupra sunt lucruri pe care trebuie sa le ai in vedere-tinuta, mimica, gestica , a explicat Grapini pentru NewsIn. In privinta bugetului de campanie, liderul PC Timis spera sa se incadreze in limita prevazuta de Legea finantarii partidelor politice, punand accent pe o campanie door to door .Campania electorala va incepe in 31 octombrie si se va incheia in 29 noiembrie, scrutinul pentru alegerile parlamentare fiind programat pentru 30 noiembrie.