Casele de amanet nu pot acorda imprumuturi cu garantii imobiliare – BNR

Casele de amanet nu pot accepta drept garantie bunuri imobile, respectiv constructii sau terenuri, informeaza Banca Nationala a Romaniei (BNR).Precizarile vin ca raspuns la informatiile publicate in presa, conform carora anumite institutii financiare nebancare de tip case de amanet acorda imprumuturi in baza unor garantii imobiliare. Intrucat astfel de operatiuni sunt prezentate ca fiind absolut legale , BNR precizeaza ca regulile minime de acces la activitatea de creditare si desfasurarea acesteia pe teritoriul Romaniei sunt reglementate prin Legea nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare, care stabileste ca activitatea de creditare ce poate fi desfasurata de casele de amanet se limiteaza la acordare de credite cu primire de bunuri spre pastrare .In aceste conditii, se restrang categoriile de bunuri care pot face obiectul garantiei creditului acordat de casele de amanet la bunurile mobile, ce pot fi primite si pastrate de creditor pana la rambursarea imprumutului. Totodata, BNR mai precizeaza faptul ca, potrivit prevederilor art.1685 din Codul Civil, Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranta datoriei .Ca urmare, conform conditiilor impuse de legislatia aplicabila, casele de amanet nu pot accepta drept garantie bunuri imobile, respectiv constructii sau terenuri.