Ce spun romanii despre Statele Unite ale Americii

Partea a III-aAlina traieste de 5 ani in SUA inpreuna cu sotul si fiul ei. Are o casa frumoasa si a hotarat sa ramana definitiv. A vandut tot in Romania si in America si-a construit un nou camin. Alina: Am venit in SUA cu o viza H1B si eu si fiul meu, pe atunci in varsta de 3 ani. Dintr-o greseala a ambasadei SUA de la Bucuresti, in loc de viza H4 insotitor, am primit si eu si fiul meu o viza de munca pentru specialisti tip H1B. Intamplarea a fost subiect de distractie in comunitatea romaneasca multa vreme, pentru ca in timp ce multi romani se chinuiesc si platesc bani grei la avocati ca sa obtina work permit in SUA, copilul meu in varsta de 3 ani se putea angaja linistit daca ar fi fost sa ne luam dupa viza din pasaportul copilului. Vizele H1B se acorda intr-un numar limitat in fiecare an, unor specialisti sponsorizati de firme din SUA. Pana la urma autoritatile s-au sesizat si ne-au schimbat vizele, dar situatia a fost extrem de distractiva. Sa-ti spun ce-mi place aici. In primul rand imi place ca am casa, in Romania stateam la bloc si nici nu indrazneam sa visez la o casa pe pamant. Aici, dupa 3 ani de munca am avut casa visurilor mele. Mi-am finisat basementul (demisolul) cu banii pe care i-am castigat din vanazarea apartamentului din Romania. Cu diferenta de bani de pe apartamentul de acasa mi-am cumparat un truck. In ce priveste casa, masina, banii si viitorul copilului nostru sunt fericita. Am reusit tot ce ne-am propus. Simt ca America este locul potrivit pentru noi. Ce nu-mi place? M-am confruntat cu multe probleme aici si sunt convinsa ca fiecare a trecut prin perioada cumplita de adaptare. De aceea cred ca ar trebui sa vorbim deschis despre aceste probleme, sa le spunem romanilor de acasa ce-i asteapta daca vin aici. Am sa ma leg de subiectul alimente. Am sa vorbesc despre mancare, pentru ca la noi in Romania se mananca mult mai bine decat aici! Am avut mari probleme de adaptare cu mancarea americana, cu gusturile si combinatiile de arome, cel putin ciudate din SUA. Vreau sa vorbim despre asta pentru ca magazinele sunt primele locuri in care calca romanii care sosesc aici. Cred ca este si primul soc pe care-l suferi cand ajungi aici. Intri intr-un magazin, stai ore in sir si cauti produse si firme cunoscute. Pana la urma cumperi ceva, iar cand ajungi acasa constati ca e o porcarie. Sa zicem ca vrei salam. Incerci vreo 20 de feluri de la 10 magazine pana gasesti unul comestibil. Pe restul … ai aruncat bani in vant, nu le poti manca. Daca nu sti de unde sa cumperi, ce e bun si ce nu este, s-ar putea sa dureze luni sau chiar ani in care cumperi mancare scumpa si proasta. Cred ca nu mi s-a intamplat niciodata pana acum sa ma duc in magazinele cu specific european „ la rusi” in Baltimore, la rusii din Centreville sau” la turcii” din Fairfax, fara sa dau acolo peste romani cunoscuti sau necunoscuti. De cate ori vine o familie noua de romani, printre primele lucruri pe care vor sa le stie, ma intreaba de unde se cumpara painea? Daca o cumperi la intamplare o arunci, pur si simplu nu se poate manca, este cu totul altceva decat painea noastra. Majoritatea este dulce, ca un cozonac si are in ea tot felul de adaosuri ciudate – nuci, alune, mac, susan, cartofi si o cantitate mai mica sau mai mare de zahar, corn siroup, miere sau sirop de artar. Poti gasi paine sarata, normala, ca la noi daca te uiti in magazine dupa french bread – baghete. E foarte gustoasa, dar trebuie sa cumperi minim 2 baghete lungi/zi la o familie cu trei persoane, ca a mea, asa ca iesi cam scump. Mai mult de doua zile n-ai cum sa o pastrezi, pentru ca se intareste cumplit. O alta varianta ar fi Panera Bread de unde poti sa cumperi paine de cca. 2 kg, varianta french sau country, in jur de7$ bucata, tine cam 3-4 zile la o familie de trei persoane. Ar mai fi varianta cu bread machine, iti cumperi o masina de paine a ta, pui acolo faina, drojdia, sarea si apa si pana vii de la munca ai painea. Singura neplacere legata de propria masina de paine este ca trebuie sa-i dai drumul in fiecare zi pentru ca painea pe care o scoate este suficienta pentru o zi la o familie de 3 persoane cum suntem noi.”Cand am ajuns in America, cineva mi-a spus in aceasta tara pomii nu rodesc, alimentele nu au gust, iar oamenii nu au sufletJanina este din Giurgiu si locuieste impreuna cu parintii, cu sotul si cu copilul lor in varsta de trei ani. Au o casa superba si o gradina ca in filme. Toate rudele lor apropiate sunt in SUA. Janina: Copilul s-a nascut in SUA si vorbeste mai bine limba engleza decat romana. Acasa eram profesoara de limba engleza, iar sotul muzician. Aici am asteptat trei ani echivalarea studiilor si am lucrat ce am gasit. Am mai dat ore particulare de pian, am lucrat in restaurante, in constructii si finisaje, in magazinein decoratiuni interioare, la pizzerie … Acum cautam niste persoane bine intentionate care sa fie dispuse sa ne recomande pentru posturi in invatamant. E greu sa gasesti un servicu bun si bine platit sau sa ocupi o pozitie de conducere si ceva mai bine platita, daca nu ai o recomandare! As accepta si un post de assistent teacher, desi am 5 ani de experienta in invatamant, in Romania, eram titular pe post si am absolvit, in plus, un master in SUA.Da, are dreptate Alina, la noi se mananca mai bine! Avem noroc cu mama care sta acasa si gateste, ingrijeste casa, gradina si copilul. Altfel ar fi jale. NU cred ca mi-as permite sa platesc un baby sitter din cat castig, sau n-ar mai renta sa lucrez, mai bine as sta acasa cu copilul. Salariile in invatamant sunt mici si aici, comparativ cu alte categorii socio-profesionale. E greu sa-ti faci o cariera aici si ai nevoie si de noroc, de mult noroc. Am sa vorbesc si eu putin despre cumparaturile pe care le facem la sfrasit de saptamana. Ai nostri de acasa nu inteleg de ce ne ia ore in sir sa cumparam legume, fructe, carne si detergenti. Am incercat sa le explic celor de acasa ca cele 5-7 ore de cumparaturi de sambata nu se datoreaza plimbarilor mele inutile prin magazine, ci distantelor mari si faptului ca nu gasesti, ca acasa, orice la magazinul de langa bloc sau la piata. Eu la Giurgiu faceam cumparaturi zilnice in drum spre casa. Treceam pe langa magazine si cumparam ce aveam nevoie. Imaginati-va cumparaturile de sambata in SUA altfel, comparativ cu Romania: alimente bune la gust si la preturi accesibile se gasesc: paine, lapte, faina, zahar si maruntisuri la Bucuresti; apa minerala, sucuri, bere, dulciuri la alt supermarket din Bucuresti; carne si preparate din carne la Ploiesti; legume si fructe la Buzau si detergentii, cosmeticele, sapunul, samponul la magazinul de la mine din cartier. Intelegeti de ce ne trebuie o zi intreaga ca sa facem cumparaturi? Nu e o chestie de fitze, ci de necesitati. Peste saptamana n-ai timp sa mergi la cumparaturi atat de departe, iar sambata trebuie sa le faci pe toata deaca vrei sa mananci si sa te speli in samptamana urmatoare.”Un loc frecventat asiduu de romanii din zona noastra este ferma Wilson. Ferma apartine unei familii de sarbi. Intotdeauna, in magazin (o macelarie, cam asa arata) te intampina cu zambetul pe buze, patroana fermei Wilson – Maia. Pe Maia si ferma ei de pe route 28 sud, langa Manassas o cunosc toti romanii din DC, VA si MD… si altii care au fost in vizite la ei si locuiesc in alte state americane. Printre primele informatii pretioase pe care le afli cand ajungi in comunitatea romaneasca din DC, se numara adresa si numarul de telefon al fermei Wilson…. asta daca nu vrei sa mori de foame mancand fripturi americane cu sosuri ingenioase de sirop de artar, portocale caramelizate asezonate cu mustar, nelipsita scortisoara sau gretoasele combinatii de usturoi, lamaie, nuci si miere sau altele… oricate va trec prin cap, obligatoriu cu corn siroup, zahar, miere sau sirop de artar. Americanii mananca cu mare placere fructe de mare, shrimpi, sushi, semipreparate cu aspect, gust si miros dubios si multe condimente total necunoscute noua, romanilor. Mie una, shrimpii – niste vietuitoare marine care arata ca niste viermi uriasi fara cap si scoicile pe care le devoreaza americanii crude, imi provoaca o stare de greata si un blocaj psihic, asa ca refuz categoric sa le gus. Unii spun ca si-au invins greata si au mancat asa ceva si au gust bun, de peste. Eu nu pot manca asa ceva si ma uit foarte bine la ingrediente atunci cand comand ceva la un restaurant. Sotul meu mi-a spus ca in primele lui trei luni de America a crezut ca-i vor creste aripi. Singura mancare gatita pe care o putea ingera era puiul rotisat, condimentat ca si la noi cu sare, piper si boia de ardei dulce . Era singura mancare comestibila din zona in care locuia si cum nu avea timp sa gateasca acasa… meniul lui zilnic era puiul rotisat.Deci, cei conservatori si traditionalisti in privinta mancarii ar trebui sa se gandeasca bine la strategia pe care o adopta cand vin aici – gatitul acasa sau adaptarea rapida la mancarea americana.De la mine de acasa pana la firma Wilson sunt cam 70 de mile – o ora sau o ora si jumatate de mers cu masina, functie de trafic. Merg la ferma odata pe luna la aprovizionare. Ferma Wilson este singurul loc din zona unde poti gasi carne si preparate din carne de porc, vita, miel si pui, ca acasa… Poti cumpara de la Maia carne de mititei, carnati proaspeti si afumati, sunca, kaiser, cabanos, branza telemea, cascaval, salam cu gust ca-n Romania, cabanos, ceafa, pulpa, parizer si multe alte bunatati cu arome de acasa. Maia a invatat multe dintre denumiri in romaneste, iar unele dintre retetele pe care le foloseste la preparatele ei din carne sunt primite de la romani, asa ca te descurci in ferma ei chiar daca abia ai ajuns in SUA si nu sti sa legi decat doua fraze in engleza. Primul soc alimentar pe care l-am suferit in SUA a fost un hot dog, urmat de un sandvis foarte aspectuos, dar continand obisnuitele salamuri americane cu gust de cauciuc! Mi-am adus aminte de prima mea saptamana in SUA. Cineva mi-a spus atunci ca in aceasta tara pomii nu rodesc, alimentele nu au gust, iar oamenii nu au suflet… Nu sunt o fire pesimista si am luat afirmatia ca pe o rautate, stilul romanesc de a face haz de necaz. A trecut de atunci destula vreme, dar impresia mea despre mancarea americana a ramas la fel de proasta. Daca exista ceva in SUA care-mi displace profund, aceasta este mancarea preferata a americanilor, mancarea care se sserveste uzual in restaurantele americane! Am facut incercari disperate de a ma adapta, am gasit cateva locuri acceptabile, gen bufet unde iti pregatesti tu singur salata si iti alegi garnitura de la friptura sau peste. Din pacate sunt foarte multe locuri unde nici macar nu pot intra, mi se face rau de la miros, iar daca as incerca sa mai si gust, cu certitudine as ajunge la spital cu hepatita. Ganditi-va bine la asta inainte de plecare. Sper sa nu aveti aceleasi probleme ca si mine daca veniti sa locuiti aici. Adrian a invatat sa se comporte ca un american si sa gandeasca la felAdrian este un roman care a trait mai multi ani din viata sa in SUA decat in Romania. A emigrat in SUA in 1978, impreuna cu parintii. Avea 20 de ani. A absolvit doua colegii in SUA, unul cu profil Real Estate (tranzactii imobiliare si administrare de proprietati) si al doilea Inssurances (asigurari si pensii private). Vorbeste impecabil engleza si in acelasi timp limba romana. Are o fetita de patru ani cu care obisnuieste sa vorbeasca in ambele limbi. Intotdeauna spune fraza in engleza si imediat dupa aceea repeta aceeasi fraza in limba romana. In 2000 dupa decesul mamei sale, a vandut tot si s-a intors in Romania decis sa ramana in tara si sa-si intemeieze o familie. A cunoscut-o pe Raluca si s-au casatorit in Romania. In 2007 a plecat impreuna cu familia pentru a doua oara in SUA. Adrian: Despre mine … pot sa spun ca in iunie 2008 am implinit 30 de ani de libertate! Cu o scurta pauza de 3 ani, intre 2000 si 2003 cand m-am intors in Romania. Noi am emigrat in 1978, intr-o perioada in care la ambasada SUA erai primit de catre ambasador in persoana si nu ca acum, la un ghiseu de catre un functionar oarecare. Imi amintesc intreviul. Stateam impreuna cu parintii mei in ambasada, la o cafea si un suc in biroul ambasadorului, fata in fata cu el si vorbeam liber despre motivele care ne determina sa plecam, despre proiectele noastre de viitor. Tata avea un frate in SUA si noi plecam pentru reintregirea familiei. Imi amintesc cum ambasadorul a strans mana tatalui meu la plecare si i-a urat succes si prosperitate in America. Tin minte ca mi-a spus ca pentru mine, viata in SUA va insemna o alta perspectiva si ca am „un as in maneca” nepretuit, tineretea. Am trecut prin greutati, ca fiecare la inceput, apoi ne-a mers bine. In cativa ani am reusit sa ne facem de toate, ca-n Romania sau si mai bine. Am muncit si am studiat, am invatat sa ma comport ca un american si sa gandesc la fel ca ei. Apoi tatal meu s-a imbolnavit grav si a murit, iar eu si mama a trebuit sa vindem casa si o masina. Ne era greu fara tata, fara salariul lui, fara sprijin de nicaieri. Fratele tatei avea familie grea, nu ne putea ajuta prea tare. Eu eram student inca, lucram cateva ore, dar pierderea principalului sustinator al familiei a fost foarte grea. Asta m-a determinat sa studiez asigurarile de viata ulterior, m-am inscris la un al doilea colegiu pe acest domeniu. Am realizat cat de importanta poate deveni, la un moment data in viata unei familii, o asigurare buna de viata. Mama era croitoreasa, avea cateva clinete care veneau la noi acasa. O mai chemau sa le ajute la curatenie, la gatit, la ce era nevoie. Dupa ce mi-am terminat colegiul m-am angajat si l-am urmat pe al doilea. Am cumparat o alta casa. Lucram in imobiliare, imi mergea tot mai bine, doar cu casatoria era o problema. Femeile din America au alte idei decat ale noastre, alt stil de viata. Pentru ele eram un emigrant desi trecusera ani buni de cand eram in tara asta, iar in Romania imi era aproape imposibil sa gasesc pe cineva. Nu era Internet ca acum, iar telefonul era scump, sunam rudele din Romania destulde rar. M-am mutat intr-o firma de asigurari, era o perioada propice, desi veniturile nu erau stabile ci in functie de vanzari. Firma era in expansiune, am ajuns sa coordonez o echipa mare de agenti, eram un tanar manager de succes. Totul parea in regula. Apoi firma la care lucram a luat-o pe o panta descendenta, cum se intampla in tara tuturor posibilitatilor, azi esti sus si maine in mocirla, orice este posibil, de accea-i si spune „a tuturor posibilitatilor”. Fiecare om are o poveste. In anii traiti aici am auzit foarte multe povesti si situatii de viata, in principal datorita profesiei mele. Dupa moartea mamei mele mi-am dorit foarte mult sa ma intorc in Romania. Speram ca dupa revolutia din Romania s-a instalat si acolo libertatea si democratia. Ma gandeam ca voi reusi sa-mi fac un rost acolo cu experienta americana in spate si cu niste bani, voi reusi sa fac ceva pentru tara mea de origine si pentru mine… Imi doream o familie a mea, pe mama si pe tata nu-i mai aveam. M-am intors in Romania cu sufletul deschis, cu multe sperante, idei si proiecte. Un an de zile am cautat un loc de munca in Bucuresti in imobiliare sau in asigurari. N-am reusit sa gasesc nimic… absolut nimic. Oamenii ma priveau ca pe o curiozitate- omul care s-a intros din SUA! Am realizat repede ca singura mea sansa este sa incerc ceva pe cont propriu. Am deschis o agentie imobiliara, dar aceasta piata functioneaza in Romania dupa alte reguli decat piata americana, reguli nesanatoase si parsive. Am constatat ca-mi irosesc timpul si banii; ca iti trebuie mai mult decat stiinta ca sa faci afaceri imobiliare bune in Romania. O serie de agentii imobiliare mai vechi, cu relatii bine plasate peste tot si clienti fideli formati in randul speculantilor imobiliari, controlau piata din Bucuresti. Singurul lucru bun care mi s-a intamplat, a fost ca am cunoscut-o in Bucuresti pe sotia mea, Raluca. Ne-am casatorit si am hotarat sa plecam inapoi in SUA. Eu aveam dubla cetatenie. In 2003 am plecat pentru a doua oara in SUA. Fetita noastra s-a nascut aici si are deja 4 ani si jumatate. Am luat-o de la inceput in SUA – asigurari si imobiliare, folosind cunostintele si relatiile pe care le aveam deja aici si experienta mea anterioara. Am cumparat o alta casa, acum sunt director executiv intr-o companie de asigurari de dimensiune medie, sotia mea va absolvi anul viitor un colegiu de medicina, profil „dental assistant”; iar fetita este la gradinita. Cu ajutorul lui Dumnezeu si daca vom fi sanatosi, vom avea aici o viata frumoasa, desi am luat-o de la inceput. Sper sa putem oferi un viitor mai bun copilului nostru. Mi-a trecut si visul din tinerete de a ma intoarce odata, la batranete in tara natala. Probabil ca acum sunt mai mult american decat roman, am trait mai multi ani in SUA decat in Romania. Nu am ajuns inca sa ma adun, viata mea este in geamantaneCorina: Imi face placere sa va vorbesc despe una alta… M-am casatorit de curand acasa, in Romania, cu un cetatean american si am venit in State. L-am cunoscut la Bucuresti. Deocamdata calatoresc foarte mult pentru ca sotul meu, desi este american de origine, lucreaza pe toate continentele, mai putin Antarctica. Casa noastra este in Washington DC, dar nu prea stam acasa. In Romania eram redactor de emisiuni radio, aveam microbul radio-ului a si sper sa fac acelasi lucru si in noua mea viata. Fara sa vreau mi-e dor de acasa si sa vorbesc cu romanii de aici din State. Ma bucur pentru romanii care sunt in SUA cu toata familia, pentru ca este o viata mai buna si o ocazie fericita sa fi intr-o tara ca America alaturi de cei dragi, o parte dintre ei macar… Cred ca fiecare roman si-ar dori o asemenea viata!Mi-a facut placere si m-a si ajutat ce ai scris tu pe site. Am citit ce ai scris depre recunoasterea permisului de conducere romanesc in SUA. Si eu sunt cam in aceeasi situatie, adica am nevoie de unul pentru ca distantele se masoara aici in zeci de mile si fara masina nu ma pot misca nicaieri. Am fost si noi sa vedem cum se poate preschimba permisul meu romanesc. Eu am venit pe o viza K, dar se pare ca nu este diferenta intre situatia descrisa de tine si alte tipuri de vize. Am ajuns la concluzia ca mai bine platesc cateva sute de dolari si fac scoala in State si-apoi dau examenele inca o data. Este frustrant, eu sunt sofer de Bucuresti de 25 de ani. Mi se pare cam aiurea sa dau examen din nou, vorba ta… si-n engleza pe deasupra, fara un dictionar macar. Poti avea ghinionul sa nu intelegi sensul intrebarii, iar asta nu are legatura cu cat de bine sti sa conduci sau cunosti regulamentele. Oare oamenii astia chiar isi imagineaza ca venim din lumea a treia? Sper ca in noua legislatura, reprezentantii diasporei in Senat si Parlament sa rezolve aceasta situatie si sa ne fie recunoscute permisele romanesti, ca unor cetateni europeni ce suntem. Romanii din diaspora au problemle lor, diferite de cele de acasa, dar au probleme, iar cei de acolo trebuie sa le cunoasca si sa ia masuri.Sotul meu a facut eforturi de a lucra in Europa in ultimul timp, pentru ca eu sa pot sta mai aproape de mama mea, care a ramas in Romania, la o clinica particulara. Astfel ca noi ne plimbam intre Washington, Bucuresti si alte locuri din lume. Avem o viata printre avioane deocamdata. Am plecat din Washington la Londra pentru trei saptamani. Pe 6 noiembrie am zburat spre california. Urmeaza sa mergem o saptamana la Bucuresti, sa o vad pe mama si pe putinii prieteni pe care-i mai am acolo. Ca o paranteza – am mai multi prieteni plecati, decat in tara. Cred ca asta e situatia la toata lumea. Nu stiu daca este un fenomen sau o stare necesara. Am vazut asta si pe la nunti, chiar si la a mea. Veri, matusi, prieteni, n-au putut participa pentru ca nu mai locuiesc in Romania. Nu am ajuns inca sa ma adun. Viata mea este in geamantane. Au aparut ceva probleme si cu job-ul meu, pentru ca este dificil sa acopar evenimente cand sunt in doua barci.Mama are o boala grava si e greu sa o vad asa, cand as fi putut fi cu ea in State; iar acum nu cred ca ar rezista la un zbor in State si aici nu stie limba, acomodarea s-ar face foarte greu… varsta inaintata e un mare obstacol in calea adaptarii. A ramas in Romania, la Bucuresti intr-o clinica particulara.Nu am copii, iar sotul meu are un baiat din prima casatorie. Este la casa lui si are si el copii, deci… am nepoti deja, desi eu n-am avut copii niciodata, sunt direct bunica! In plus, daca situatia ne permite, as vrea sa ajutam doi copilasi orfani, e un gest crestinesc, sa vedem, sa mai cercetam, poate vom infia doi copilasi! Altceva ce sa-ti mai spun, noi incercam sa stam in UK in urmatorul an, sa fiu si eu mai aproape de mama si mi se pare foarte greu sa ma acomodez cu englezii, destul de reci fata de americani. Acum caut sa colaborez cu ziarele romanilor din UK si din America, sa cunosc comunitatea romaneasca din Londra si din DC. Sotul meu are, impreuna cu niste asociati, o companie multinationala. Este un om minunat. Incearca sa dezvolte ramuri internationale ale afacerii de aceea calatorim atat de mult. Ma simt norocoasa pentru ca l-am gasit si suntem impreuna. Viata mea s-a schimbat radical in bine. Inca nu ma simt acasa nicaieri, dar faptul ca am intalnit un om deosebit, sotul meu, ma ajuta sa trec mai usor peste perioada de acomodare. Va fi bine, sunt sigura ca va fi bine!Ma bucur ca am plecat din Romania. Fericirea exista, va doresc sa o gasiti fiecareCristina si Catalin sunt o familie tanara, intemeiata acum doi ani si ceva. S-au cunoscut prin internet. El lucra in SUA de cativa ani. Ea locuia in Brasov. Dupa cateva luni de conversatii, pe toate temele pe messenger si la telefon, schimburi de fotografii si amintiri si-au gasit multe pasiuni si principii de viata comune. Asa ca si-au luat inima in dinti si au hotarat sa se intalneasca real. Cristina: Parintii si prietenii mi-au spus ca sunt nebuna cand am hotarat sa plec la el in SUA. Am mers la ambasada si am obtinut viza. M-am pregatit de plecare printre protestele celor din jur. Toti imi spuneau ca fac greseala vietii mele, desi simteam ca n-am nimic de pierdut. Nu eram multumita de viata mea de acasa si perspectivele ei. Omul acela, complet strain pentru mine imi inspira incredere. Parca l-as fi stiut de o viata. Simteam ca nu ma insel si chiar daca ar fi fost asa, ce pierdeam? Banii de pe biletul de avion? Mi-am spus ca este o experienta de viata si am plecat. Pe drum m-a apucat panica. Ma gandeam la tot ce mi-au spus ai mei. Stiam ca SUA este departe, dar nu mi-am imaginat ca este chiar atat de departe. Eram obosita si emotionata. Ma apucase teama. Cand avionul a atins coasta Americii am inceput sa transpir. Aveam un gol imens in stomac. M-am linistit dupa ce l-am vazut si am schimbat cateva cuvinte fata in fata. Era ok. Acum asteptam primul nostru copil. In urma cu cateva luni de zile ne-am cumparat o casa. Pentru mine este prima locuinta a mea, in Romania locuiam cu parintii, n-as fi putut sa-mi cumpar o casa nici in 40 de ani la ce preturi sunt acolo si ce salarii mici. Ma bucur ca am plecat din Romania. Stiu ca parintii mei ar fi vrut sa raman acolo, dar stiu la fel de bine ca ar fi suferit mai tare daca ramaneam acasa si ma chinuiam cu toate lipsurile si neajunsurile decat asa, chiar daca sunt departe de ei, ma gandesc adesea ca sunt linistiti pentru ca stiu ca aici imi este bine. Sotul meu este un om deosebit. Ai mei inca nu l-au vazut, decat in fotografii si pe webcam. Lucram amandoi la aceeasi firma, avem posturi bune si bine platite. Suntem multumiti cu viata noastra. Viitorul se intrevede roz! Fericirea exista, va doresc sa o gasiti fiecare, asa cum am gasit-o eu. Am un singur regret, sunt foarte departe de casa. Cateodata mi se face dor… de ai mei, de viata mea de acolo, de cafeaua de dimineata cu colegele de birou, de locuri, de sunete, de oameni… de praful de pe drum. Cateodata mi se face dor atat de tare incat imi vine sa pornesc pe jos spre Romania. Noroc ca nu ma tine mult! Sper sa reusesc sa-i aduc si pe ai mei aici, in curand, macar pentru o luna sau doua, sa vada America, sa vada casa mea, sa vada ca se poate si altfel, sa stea mai mult cu noi, sa-si cunoasca viitorul nepotel.Singura durere este serviciul Ioana si Dorin au venit in SUA in iulie 2008. Sunt fericitii castigatori ai unui green card la Loteria Vizelor. Au vandut tot si au venit. Dorin avea un precontract de angajare, electricitate in constructii. L-a obtinut inainte de plecarea din Romania, cu ajutorul unor cunoscuti romani care locuiesc in SUA de cativa ani si lucreaza la aceeasi companie. Au un baietel, in clasa a treia. Copilul e incantat de noua lui tara, de colegii de la scoala, de noua viata. Dorin: Am lucrat in centrala nucleara. In complexul in care locuiam noi, erau foarte multi canadieni. Ne-a placut de ei, eram prieteni, ne povesteau despre tara lor, sarbatoream impreuna cu ei sarbatori gen Halloween si Tanksgiving Day; ne intelegeam foarte bine. Toata viata mi-am dorit sa ajung in America si uite ca am reusit! Sunt multumit cu locul meu de munca. E putin mai greu la inceput, inca nu stim sa ne descurcam singuri, acomodarea este dificila, apelam mereu la alti romani pentru informatii. Am avut probleme cu gasirea unui pediatru, cu actele de inscriere la scoala pentru copil, cu vaccinurile care nu sunt perfect identice cu cele obligatorii de la noi. Mi-au intepat copilul de cinci ori intr-o zi ca sa pot sa-l trimit la scoala – trei vaccinuri, proba de sange si test TBC. Dupa doua luni a trebuit sa-i repete unul dintre vaccinuri, vaccinul MMR, pentru niste virusi care la noi nu exista. Avem o singura masina deocamdata, asa ca am ales un apartament de inchiriat foarte aproape de scoala copilului. Inca nu avem destula mobila si este cam scumpa. A trebuit sa cumparam foarte multe lucruri aici pentru ca n-am stiut ce ar trebui sa aducem cu noi in bagaje si ce este inutil. La serviciu este bine, mai sunt romani in firma si ma ajuta. Nu este foarte complicat, acasa munceam mai mult si mai greu pentru bani mult mai putini. Lucrarea la care sunt eu se executa noaptea, iar pana la serviciu este distanta mare, astea sunt singurele inconveniente, dar nu le poti avea pe toate! Oriunde mergi in lumea asta trebuie sa faci sacrificii. Am noroc, totusi, fata de alti colegi, pentru ca noaptea nu este trafic. Imi place aici, deocamdata nu gasesc nimic deranjant sau neplacut.Ioana: Mi-am dorit sa vin aici si sunt bucuroasa ca am reusit. Imi place, ne adaptam bine, nu suntem mofturosi, pretentiosi, n-avem probleme mari. Ceea ce am vazut la alti romani care sunt aici de mai multa vreme – situatia lor materiala si financiara, ceea ce am auzit de la ei, locurile pe care le-au vazut, vacantele pe care au de gand sa le faca, ma incurajeaza, imi dau sperante ca in cativa ani vom fi si noi la fel ca ei. Singura mea durere este serviciul. Nu reusesc nicicum sa gasesc ceva de lucru, desi zona este in dezvoltare, sunt anunturi peste tot, ma duc la interviuri, depun CV-uri, degeaba! Acasa eram desenator tehnic. Operarea PC si CAD-ul le stapanesc, ma joc cu ele! As fi dispusa sa fac aproape orice, m-as duce la o pizzerie, la un magazin lacabina de proba sau printre rafturi, la o scoala, intr-un birou, orice… dar nu ma angajeaza nimeni. M-au omorat cu formularele on line si testele lor cu sute de intrebari care se tot repeta, de personalitate sau de care or fi. Am sa ajung sa le stiu pe de rost, le-am completat de nenumarate ori pana acum, la toate firmele la care am depus CV si m-au chemat la interviu. Recomandarile sunt o mare problema si experienta americana, acel important element „american history”. Toata lumea mi-a spus ca va fi greu cu primul serviciu si am constatat-o si pe propria mea piele. Iti trebuie recomandari ca sa gasesti un serviciu si e foarte greu sa le primesti daca esti strain aici si nu cunosti aproape pe nimeni. Am inceput sa cred ca si pentru un post de femeie de serviciu trebuie sa ai referinte si diploma americana de sters pe jos si dat cu aspiratoul! Sunt rea acum, dar nu-mi pierd sperantele, de undeva se va ivi si pentru mine recomandarea sau job-ul in cele din urma. Merg la o scoala de limba engleza, urmez un curs de PC-uri care nu-mi foloseste practic la nimic, pentru ca stiu ceea ce ni se preda acolo, dar am nevoie de o diploma americana daca experienta pe aici nu am. Nu credeam ca imi va fi atat de greu sa gasesc de munca aici. Poate si situatia economica e vinovata… Nu mai am rabdare. Stau cu permisul de munca in buzunar si vad ca nu-mi foloseste la nimic. Si asta in timp ce altii se straduiesc ani de zile si paltesc avocati ca sa le obtina work permit-ul. Avem noroc cu salariul lui Dorin si banii din banca pe care i-am adus cu noi. Viata e mai ieftina si mai usoara, se poate trai decent dintr-un salariu. Nu-ti permiti chiar orice, dar se poate.M-am inscris la un curs de engleza si sunt trei nivele de studii. Acum eu sunt la intermediari, dupa testare asa m-au incadrat, nivel intermediar. Limba este o problema aici, nici nu putea sa fie altfel, mai ales pentru posturile care necesita relatii cu publicul. Ma deceptioneaza, in schimb, abundenta anunturilor de angajare care cer sa fi bilingv, a doua limba fiind spaniola. E cumplit! Acasa nu ma uitam la telenovele si nici n-am fost la capsuni in Spania ca sa invat spaniola, de unde? Exact ca la noi in ziarul „Piata de la A la Z”, unde toate anunturile cer sa fi un mic geniu poliglot, sa vorbesti fluent engleza, eventual si franceza sau germana, plus studii, experienta in domeniu… echivalentul de aici al acelui „american history” Si apoi auzi ca s-a angajat cineva care nu indeplinea nici jumatate din conditii, in schimb era cetatean american sau avea referinte solide. N-am crezut ca va fi atat de greu sa-mi gasesc un serviciu! E singura mea nemultumire de cand am ajuns in State. Sper sa se rezolve cat mai curand.Avem doua masini bune, o curte cu flori si cateva fire de rosii din seminte romanestiAdina si Mihai sunt o alta familie de romani care s-au cunoscut prin Internet. Mihai a venit in SUA in 2000 cu un contract de munca si a avut noroc. A gasit un alt contract, apoi alt contract, apoi a gasit o firma care i-a depus aplicatie pentru green card si a ramas. Adina este din Oradea.Adina: Aveam acasa o firma de turism, transport persoane si bagaje si-mi mergea destul de bine, dar parca lucrurile nu erau chiar asa cum le doreau. Munceam foarte mult si rezultatele veneau incet si erau destul de marunte. Intotdeauna aparea ceva neprevazut care-mi strica bucuriile si ceva in plus de platit, nimicuri care-mi mancau toti banii si-mi luau satisfactia muncii. Plus compromisurile tot mai urate si mai multe. Incepusem sa prind contracte bune tot mai greu, mai ales in turism unde toti politicienii au cate un tentacul si o firma care trebuie obligatoriu sa castige. In ultimii ani singura mea preocupare era munca. Intr-o buna zi am decis ca am dreptul la o altfel de viata si ca asa nu se mai poate. L-am cunoscut pe sotul meu prin Internet. El urma sa vina in Romania de sarbatori si mi-a propus sa ne intalnim si sa vedem ce o sa iasa. Desi familia lui locuia in Bucuresti, el a coborat din avion la Timisoara si a venit la mine. L-am dus cu masina in Bucuresti la ai lui, m-a invitat sa petrec Craciunul si de Anul Nou cu el si ai lui si la plecare am decis ca ne mai cautam, mai vorbim, mai vedem. Dupa trei luni mi-a facut chemare in SUA si m-a cerut in casatorie. Am decis sa las totul si sa plec in lumea larga sa-mi incerc norocul alaturi de Mihai pe pamantul fagaduintei. Acum suntem in aplicatie de green card, ne-am cumparat o casa, cealalta pe care o avea Mihai era prea mica, mai ales ca avem acum un baietel… asa ca am inchiriat-o. Sunt o mama multumita si o femeie apreciata si acasa si la serviciu, ocup un post de middle management dupa 5 ani, o evolutie aproape nesperata. Avem doua masini bune, o curte cu flori si cateva fire de rosii, din seminte romanesti, ne permitem sa mergem intr-o vacanta de cateva zile oriunde in lume, suntem bine! Am inceput sa simt ca aici e casa mea. Parintii nostri ne-au vizitat pe rand, au stat la noi cate 3 luni/an si vor mai veni. Mama lui Mihai mi-a spus cand a venit prima data aici, ca nici macar nu indraznise sa viseze ca va vedea America cu ochii ei. Toata viata a fost o femeie simpla, de la tara si faptul ca a reusit sa fie invatatoare era cea mai mare realizare a ei. Acum are doi feciori in SUA, fratele lui Mihai este si el aici, locuieste in Texas. Soacra mea spune adesea ca si-a imaginat altfel viata ei dupa pensionare, dar uite ca viata este ciudata si ne rezerva surprize tuturor. In loc sa isi plimbe nepotii prin parc, cum credea, a ajuns sa vina in vizita la copii si nepoti, o data pe an, cu avionul.Citeste primele doua parti ale reportajului in sectiunea LUMEA NOASTRA.