Chitac si Stanculescu raman cu pedeapsa de 15 ani inchisoare

Recursurile depuse de generalii in rezerva Victor Stanculescu si Mihai Chitac, condamnati la 15 ani de inchisoare si degradare militara in procesul Revolutiei de la Timisoara, au fost respinse miercuri de Inalta Curte prin decizie definitiva si irevocabila. La termenul de pe 15 septembrie, avocatii generalilor in rezerva au cerut, in primul rand, achitarea lor, iar pe de alta parte, au solicitat magistratilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) casarea sentintei anterioare din aprilie 2007 si restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmaririi penale. Totodata, avocatii lui Stanculescu si Chitac au mai cerut completului de 9 judecatori ai instantei supreme trimiterea dosarului la rejudecare, cauza aflandu-se deja la al doilea ciclu procesual. Atat avocatul Athanasie Stanculescu, cat si aparatorul lui Mihai Chitac au sustinut ca fostii generali nu sunt vinovati de uciderea revolutionarilor din Timisoara si au invocat mai multe vicii de procedura, ca de exemplu, nulitatea urmaririi penale si nelegala precizare a instantei. Revolutionarii aflati in sala s-au aratat indignati de pledoariile avocatilor si au intrerupt, de mai multe ori, sustinerile acestora, acuzandu-i ca mint si ca denatureaza adevarul istoric. Concluzia avocatilor celor doi generali in rezerva a fost ca nimeni nu poate stabili cu adevarat ce s-a intamplat la Timisoara, in decembrie 1989. Procurorii au cerut magistratior ICCJ sa mentina hotararea aceleiasi instante din aprilie 2007.In data de 5 mai, avocatul gen. (r) Victor Stanculescu, Alice Draghici, a depus in instanta, in dosarul Revolutiei de la Timisoara, documente care ar arata ca la evenimentele de acum 19 ani ar fi participat si straini dotati cu armament diferit de cel al Ministerului Apararii.Alice Draghici a declarat, pentru NewsIn, ca din documentele depuse la dosar ar rezulta ca printre fortele armate de la Timisoara s-au aflat si cetateni straini dotati cu armament diferit de cel al soldatilor Ministerului Apararii. Avocatul a sustinut ca aceste lucruri ar fi demonstrate de jurnale ale Ministerului Apararii, declasificate la solicitarea lui Victor Stanculescu, referitoare la operatiunile de la Timisoara din decembrie 1989. De asemenea, printre documente s-ar afla si rapoarte ale cadrelor participante la evenimentele din urma cu 19 ani.La finalul sedintei de judecata din 5 mai, avocatul lui Stanculescu a declarat ca din aceste documente rezulta ca nu s-a putut stabili clar cine ar fi de vina pentru faptele petrecute la Timisoara.Dosarul a mai fost amanat de Completul de 9 magistrati al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a judecat recursurile depuse de generalii in rezerva Victor Stanculescu si Mihai Chitac, condamnati la 15 ani de inchisoare si degradare militara in procesul Revolutiei de la Timisoara. Potrivit motivarii data publicitatii in 5 decembrie 2007, Victor Stanculescu si Mihai Chitac nu pot fi exonerati de raspundere penala, pentru ca au executat ordinul lui Ceausescu de a trage in manifestantii de la Timisoara, ordinul fiind ilegal, cei doi generali stiind de caracterul anticomunist al revoltei.Acelasi document confirma faptul ca inculpatul Victor Atanasie Stanculescu a facut parte din comandamentul care a condus actiunea de reprimare a manifestatilor de la Timisoara si a exercitat cu vadit exces de zel atributiile ce i-au revenit in cadrul acelui comandament. Aceasta a dus si la numirea sa de catre Nicolae Ceausescu, in seara de 20 decembrie 1989, in functia de comandant militar unic al muncipiului Timisoara, se arata in motivarea sentintei de condamnare a generalului(r) Stanculescu pentru Revolutia de la Timisoara.In ceea ce il priveste pe inculpatul Mihai Chitac, magistratii au aratat ca, din corelarea tuturor probelor, reiese ca acesta a facut parte din structurile de conducere a actiunii de reprimare a manifestantilor din Timisoara, ca a exercitat si el exces de zel, implicandu-se in mod vadit in executarea ordinului ce a avut ca urmare impuscarea mortala a 72 de persoane si ranirea altor 253 dintre care multe foarte grav , se arata in motivarea aceleiasi sentinte.Magistratii au aratat ca, potrivit reglementarilor in vigoare, in decembrie 1989, comandatii ce au dreptul sa dea ordine poarta intreaga responsabilitate pentru legalitatea si urmarile ordinelor date.Darea de catre comandat si executarea de catre subordonat a unui ordin ilegal atrag raspunderea atat pentru unul cat si pentru celalalt, sustin magistratii care au apreciat ca ordinul de a se deschide foc impotriva manifestantilor avea un caracter vadit ilegal, nu era emis in baza prevederilor niciunei legi sau a Constitutiei si, prin urmare, nu trebuia pus in executare, se mai arata in motivarea sentintei.Potrivit instantei, inculpatii au fost informati asupra caracterului anticomunist, de protest al manifestantilor de la Timisoara si aveau atat pregatirea cat si experienta necesara pentru a realiza caracterul ilegal al unui astfel de ordin. Magistratii au mai apreciat ca inculpatii aveau posibilitatea sa nu se implice in realizarea ordinului respectiv.Magistratii au respins cererea partilor vatamate din acest dosar – raniti si familii ale celor ucisi in urma interventiei brutale a armatei – de a se schimba incadrarea faptelor de care sunt acuzati cei doi generali in rezerva ai MApN, de la omor deosebit de grav si tentativa de omor la cea de genocid . Inainte de 21 decembrie, la Timisoara au fost ucisi 73 de protestatari.