Clasa pregatitoare: Copiii vor merge la scoala la 6 ani, iar la sfarsitul clasei pregatitoare, vor fi evaluati

Noua lege a educatiei a fost lansata, joi, in dezbatere publica de ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. Printre modificarile aduse sistemului educational romanesc se numara si includerea clasei pregatitoare in invatamantul obligatoriu.Altfel spus, scoala va
incepe
la 6 ani, iar la sfarsitul clasei pregatitoare, prescolarii vor fi evaluati de
cadrele didactice. Totodata, gimnaziul cuprinde clasele 5 – 9, iar liceul va fi de trei ani. Proiectul legii educatiei cuprinde si infiintarea unor centre de excelenta pentru elevii supradotati. O alta propunere prevede ca programa scolara sa acopere 75% din orele de predare, restul timpului fiind organizat de profesor.