Clubul Caricaturistilor aniverseaza un deceniu de arta culinara si grafica satirica

Clubul Caricaturistilor aniverseaza vineri, 18 noiembrie, orele 13, minutele 13, un deceniu de arta culinara si grafica satirica. Din 13 noiembrie 2001 pana in prezent, marile nume ale caricaturii romanesti ce au furnizat intregii lumi maiestrii si ironii au oferit din timp in timp, dar mereu la ceasurile 13 si 13, expozitii personale sau de grup, un tic-tac ludic ce-a intretinut o atmosfera prosper-vesela la Cuptorul cu lemne. Acum, la 10 ani de la inaugurare, Clubul Caricaturistilor celebreaza acest tabiet artistic printr-o expozitie retro si de perspectiva si un album antologic. Conform zicalei anti-filosofice Noi desenam, nu vorbim , bucurestenii iubitori de arta culinara si grafica satirica sunt invitati la Cuptorul cu Lemne din Capitala, de la ora 13.13.