Comisiile reunite au respins OUG de amanare a majorarii salariilor dascalilor

Ordonanta de urgenta privind amanarea majorarii cu 50% a salariilor profesorilor pana la 1 aprilie 2009 intra in dezbaterea Senatului, care trebuia sa inceapa la ora 11.00, cu raport de respingere, cu 14 voturi pentru si 3 impotriva.Ministrul de finante, Varujan Vosganian a declarat la sedinta comisiilor reunite de munca si invatamant ca daca Ordonanta Guvernului este respinsa atunci se va impiedica corelarea salariilor mari cu cele mici din invatamant, ceea ce ii defavorizeaza pe profesorii cu salarii mici.Vosganian a mai propus in finalul alocutiunii sale ca membrii comisiilor care sunt profesori universitari sa se abtina de la vot. Propun ca cei care sunt profesori universitari sa se abtina de la vot, fiindca se gasesc in conflict de interese , a declarat Vosganian. Reactiile la aceasta propunere nu s-au lasat asteptate, cei vizati dezaproband la unison propunerea ministrului de finante. Senatorul PSD Alexandru Athanasiu a invocat faptul ca ordonanta Guvernului nu este una de amanare a majorarii salariilor ci una de abrogare a a legii 221 votata in Parlament. Ati fost jalnic astazi , i-a mai replicat Athansiu lui Vosganian.Saptamana trecuta, Comisia pentru invatamant s-a intrunit separat si a adoptat, in unanimitate, un raport de respingere a Ordonantei de amanare a majorarii cu 50% a salariilor profesorilor. Presedintele Comisiei, senatorul PC Irinel Popescu a precizat ca articolul 4 al ordonantei anuleaza practic amendamentele din legea privind cresterea salariilor profesorilor. Consideram ca ordonanta ca atare creeaza premisele anularii complete a cresterii salariale a profesorilor , a afirmat presedintele Comisiei senatoriale de invatamant.Ordonanta de urgenta a fost analizata in cursul saptamanii trecute si de alte doua comisii senatoriale, care trebuie sa dea aviz consultativ. Comisia de buget, finante a Senatului a dat aviz negativ, noua dintre cei unsprezece membri ai Comisiei, consultati telefonic de presedintele acesteia Paul Pacuraru, fiind impotriva ordonantei. OUG va intra in dezbaterea Senatului fara aviz din partea Comisiei juridice, deoarece votul a fost la egalitate, la sedinta comisiei fiind prezenti sase senatori.Ordonanta de Urgenta prin care Guvernul a decis sa amane pana in aprilie 2009 aplicarea majorarii cu 50% a salariilor profesorilor urmeaza sa fie dezbatuta in plenul Senatului, a carui sedinta era programata sa inceapa la ora 11.00.