Contractele de munca si statele de plata vor fi depuse, de la 1 ianuarie 2011, pe suport electronic


nbsp;
Guvernul a adoptat in sedinta de marti o ordonanta de urgenta care modifica Legea 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca, a anuntat ministrul Muncii, Ioan Botis, in cadrul unui briefing de presa organizat la Palatul Victoria.

Una dintre cele mai importante prevederi se refera la faptul ca, incepand cu 1 ianuarie 2011, contractele de munca si statele de plata vor fi depuse de angajatori la Inspectoratele Teritoriale de Munca pe suport electronic. Documentele din aceeasi categorie incheiate sau completate in luna decembrie a anului in curs vor fi ultimele inaintate pe suport de hartie si vor putea fi depuse pana la sfarsitul lunii ianuarie 2011.

Tot de la 1 ianuarie angajatorii nu vor mai plati comisioanele de 0,75% pentru pastrarea carnetelor de munca la Inspectoratele Teritoriale de Munca si de 0,25% pentru pastrarea acestora de catre angajator.

„Este o degrevare a taxelor fiscale si cred ca aceasta scadere va contribui, in continuare, la reformele pe care Guvernul Romaniei le intreprinde in domeniul reducerii fiscalitatii”, a conchis ministrul Ioan Botis.