Creditele de consum ar putea fi acordate pe cel mult 5 ani cu avans de minim 30 la suta


Creditele de consum ar putea avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133 la suta din valoarea imprumutata, in timp ce la imprumuturile imobiliare in euro avansul va fi de cel putin 30 la suta, potrivit unui proiect de regulament elaborat de BNR.

Astfel, banca centrala are in vedere limitarea maturitatilor la creditele de consum la cel mult cinci ani, fata de 20 de ani perioada maxima practicata in prezent pe piata bancara pentru creditele de nevoi personale cu ipoteca.

BNR doreste sa delimiteze clar aria de definire a crediteolor imobiliare, care va cuprinde finantarile pentru care se constituie garantie imobiliara si sunt destinate exclusiv cumpararii unui imobil (casa/teren), construirii unui imobil, sau amenajarii/extinderii unei locuinte.

Creditele de consum cu ipoteca vor fi tratate la fel ca orice alt credit de consum.

in cazul creditelor de consum pentru cumpararea de bunuri, clientul trebuie sa dispuna de un avans de 20% din valoarea bunului achizitionat si o garqantie reala (in general ipotecara) sau personala (de exemplu polita de asigurare) de 133% din suma imprumutata.

De asemenea, in cazul creditelor de consum cu alte destinatii, debitorul persoana fizica va prezenta o garantie reala sau personala de 133% din valoarea imprumutului.

Pentru creditele imobiliare, debitorul va detine un avns de cel putin 20% din valoarea imobilului la finantarile in lei, de 30% pentru creditele in euro si de 40% in cazul finantarilor in alte devize straine.

Bancile vor fi obligate, ca si pana in prezent, sa elaboreze scenarii de risc astfel incat gradul de indatorare sa nu depaseasca pe intreaga perioada pana la scadenta nivelul maxim stabilit de normele proprii de finantare.

Pentru fundamentarea nivelului indatorarii, bancile vor face simulari pe baza celei mai mari rate de dobanda practicate pentru accel tip de credit in perioada martie 2007 – martie 2011.

De asemenea, la creditele in valuta se va calcula gradul de indatorare in functie de cea mai ampla depreciere din perioada de referinta.

Citeste mai mult pe money.ro nbsp;