Criza gaz: Rusia obtine o victorie platita scump in razboiul cu Ucraina

Rusia a obtinut o victorie platita scump in fata ucrainenilor pentru ca, desi a sfarsit prin a-i convinge sa cumpere gazul la pretul pietei, a sporit in acelasi timp neincrederea comunitatii internationale fata de sine, considera analisti citati de AFP. Prin acordul incheiat in noaptea de sambata spre duminica de premierii rus si ucrainean, dupa indelungi negocieri, rusii par sa fi obtinut o mare parte din ceea ce au cerut public pe plan economic, pe termen scurt, remarca expertii. Compromisul prevede, practic, faptul ca Moscova va vinde gaz Ucrainei la un pret care are la baza formula europeana , dar cu o reducere de 20% pentru anul 2009, cu condtia ca pretul de tranzit sa ramana la nivelul fixat pentru anul 2008, a explicat Putin. Incepand din 1 ianuarie 2010, Ucraina si Rusia vor trece la preturi europene pentru gaz si tranzit , a precizat el. Moscova a sistat livrarile de gaz catre Ucraina din 1 ianuarie, cand Kievul a refuzat pretul de 250 de dolari pentru anul 2009, propus de Gazprom. Grupul rus a cerut ulterior un pret al pietei de 450 de dolari. Prin acest razboi al gazului, Rusia a aratat ca are in continuare o influenta considerabila asupra Ucrainei, una dintre cele 15 foste republici sovietice, si si-a atins probabil mai multe obiective politice decat spera, in secret. Dar reversul medaliei este faptul ca reputatia sa a avut mult de suferit de pe urma crizei, care a privat din 7 ianuarie Europa de gazul rusesc transportat via Ucraina. Aparent, Kremlinul a castigat , comenteaza Vladimir Pribilovski, analist la centrul de reflectie Panorama, cu sediul la Moscova. Insa nu a urmat o politica foarte inteleapta si ar putea sa aiba de pierdut, in final , a adaugat el. Din punctul sau de vedere, Moscova a reusit sa il discrediteze nu numai pe presedintele (prooccidental -n.red.) Viktor Iuscenko, ci si fortele nationaliste din Ucraina . Cred ca este o victorie pentru Rusia, dar cu mari rezerve , subliniaza Maria Lipman, analist la centrul Carnegie din Moscova. Costul sau este foarte ridicat (…) impactul negativ asupra reputatiei Rusiei ca furnizor de incredere este enorm , adauga ea. Este, insa, adevarat ca o Rusie autoritara este un partener mai comod pentru multe tari europene decat o Ucraina sfasiata de lupte interne, de dezamagirea postrevolutionara si de coruptie , subliniaza saptamanalul ucrainean Dzerkalo Tijnia.Analistii se intrebau cand si in ce fel va intra in vigoare compromisul negociat la Moscova, in conditiile in care persista numeroase semne de intrebare privind aspectele financiare sau cum va fi primit documentul la Kiev.