Cum se vor impozita drepturile de autor? – Vezi normele noului Cod Fiscal

Persoanele care obtin venituri din drepturi de autor au fost impartite in trei categorii si vor fi impozitate dupa tot atatea metode. Normele pentru aplicarea Ordonantei de modificare a Codului Fiscal vor fi aprobate luni de Executiv, chiar daca termenul prevazut in actul normativ a expirat ieri.

Guvernul a avizat ieri, intr-o prima lectura, normele de aplicare a Ordonantei de modicare a Codului Fiscal prin care sunt impozitate veniturile obtinute din activitati independente, dar si bonurile de masa sau tichetele de vacanta.

Cum se va plati CAS

Hotararea de Guvern pentru aprobarea acestora va fi aprobata intr-o sedinta ce va avea loc luni. Contribuabilii care sunt angajati cu carte de munca si obtin ocazional venituri in baza unor contracte de drepturi de autor nu vor plati CAS pentru acele venituri din activitati independente, a explicat ieri purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean. Aceasta a dat exemplul unui profesor care are carte de munca, dar care publica trei carti pe an. Pentru veniturile obtinute pe cele trei carti, acesta nu va achita contributiile sociale.

In schimb, persoanele care au carte de munca, dar au si venit regulat, lunar, pe drepturi de autor vor achita contributiile sociale de 16,5% la suma bruta, existand un plafon de cinci salarii medii brute lunar pana la care se aplica acest procent. In aceasta categorie intra ziaristii si alti angajati din domeniul cultural pentru care venitul pe drepturi de autor este o completare la salariul de pe cartea de munca.

O a treia categorie o constituie cei care sunt remunerati lunar pe contracte de drepturi autor, dar care nu au si contract de munca pe care platesc CAS. In aceasta categorie ar intra pictorii, sculptorii, unele categorii de actori etc. Acestia vor plati contributiile sociale pentru o suma de maximum cinci salarii medii brute pe an, a mai explicat oficialul de la Guvern. Salariul mediu brut pe economie este de 1.836 de lei.

Pe langa retinerea contributiilor sociale asupra drepturilor de autor, actul normativ mai prevede diminuarea cotelor deductibile de cheltuiala forfetara pentru aceste contracte, de la 40% la 20%, astfel incat se va aplica cota unica de 16% asupra a 80 la suta din valoarea bruta, si nu asupra a 60%, cum era pana acum. De asemenea, se mai introduce impozitarea cu 16% a tichetelor de masa, de vacanta si de cresa si impozitarea veniturilor obtinute din dobanzi bancare.

Citeste mai mult pe site-ul Adevarul (Sursa foto: Adevarul)