Cursul de referinta urca usor, la 4,1817 lei/euro

Cursul de referinta al BNR a urcat usor luni, pana la 4,1817 lei/euro, dupa ce leul a pierdut aproape tot terenul castigat dimineata, stabilizandu-se in apropiere de 4,18 lei/euro.Vineri, banca centrala afisase un curs de referinta de 4,1786 lei/euro, in scadere cu peste un ban (0,3%) fata de nivelul de joi.Moneda nationala se tranzactiona in debutul sedintei cu 4,1865 unitati/euro si s-a apreciat rapid pana in apropiere de 4,17 lei/euro, pentru ca apoi sa piarda teren si sa se stabilizeze la aproximativ 4,18 unitati/euro. La 13:30, bancile cumparau un euro cu 4,1763 lei si il vindeau cu 4,1841 lei. Piata este destul de linistita, cu volume mici de tranzactionare, iar volatilitatea redusa. Cursul de schimb a incercat sa coboare, pe fondul aprecierii monedele emergente, ca urmare a cresterii apetitului la risc al investitorilor fata de regiune, dar s-a stabilizat apoi la 4,18 lei/euro , a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.In regiune, forintul a castigat teren de la 284,65 la 280,5 unitati/euro, nivel la care s-a stabilizat, in vreme ce zlotul polonez s-a scumpit de la 4,5150 la 4,4280 unitati/euro, iar ulterior a stagnat la 4,45 unitati/euro.Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat luni de BNR marcheaza o apreciere cu peste 3 bani (1,02%) a monedei nationale, pana la 2,9377 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 2,9680 lei/dolar.Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat de la 1,41 la 1,4250 dolari/euro, nivel la care s-a stabilizat, iar la 13:30, ora Romaniei, euro era cotat la 1,4235 dolari.Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de luni, un nivel mediu a dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,06% pe an, in urcare fata de cel din sedinta anterioara, de 10,32% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut la 10,56% pe an, de la nivelul de vineri, de 10,82% pe an. BNR a injectat luni in piata bancilor 3,596 miliarde lei (860,6 milioane euro), printr-o operatiune de tip repo cu 15 participanti, la o dobanda de 9,5% pe an si scadenta la o luna.Operatiunea BNR vine in contextul in care dobanzile la depozitele overnight din piata monetara erau in cursul diminetii in apropiere de 10,5% pe an, semnificativ peste dobanda de politica monetara, de 9,5%.