Ecaterina Andronescu: A fost greu sa gasim dascali pentru clasa pregatitoare

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat luni, la inaugurarea unei gradinite din Sectorul 3, ca introducerea clasei pregatitoare de anul acesta a afectat peste 9.000 de elevi si a subliniat ca prin blocarea posturilor in 2009, s-a creat un deficit de personal care se rasfrange asupra copiilor aflati in aceasta etapa de studiu. “Introducerea clasei pregatitoare a afectat serios sistemul de invatamant. in prezent, peste 9.000 de elevi invata in conditii improprii, iar alti 3.000 din clasa I au fost afectati prin mutarea in alte spatii decat cele destinate acestui nivel de pregatire , a declarat Ecaterina Andronescu, la deschiderea unei noi gradinite in incinta scolii Gimnaziale nr. 81, din Sectorul 3 al Capitalei. Nu pot spune ca a fost usor sa gasim cadre didactice pentru clasa pregatitoare, dar si blocarea posturilor in 2009 a afectat mult angajarile in sistem , a precizat Ecaterina Andronescu.Ecaterina Andronescu a mai precizat ca s-ar putea trece la degrevarea de ore a directorilor de la gradinitele cu program prelungit. Directorii de la gradinitele cu program prelungit, prin hotararea domnului Funeriu, nu mai sunt degrevati de norme. Eu cred ca trebuie degrevati de aceste norme si voi incerca sa rezolvam aceasta problema incepand cu 1 ianuarie 2013 , a adaugat ministrul Educatiei.