Elena din gropi

de Liviu Avram Turismul de caravana proclamat de Elena Udrea, pe care l-ar favoriza gropile din sosele si carutele de pe drumurile nationale, contureaza noua filozofie romaneasca: inapoierea e un lucru bun.Acum vreo opt ani, cand m-am angajat la un ziar, am suferit o severa depresie profesionala. Veneam dintr-un loc in care informatizarea era un fel de religie de firma si aterizam in altul aflat, din acest punct de vedere, inca in epoca de piatra. Spre exemplu, textele se editau cu un program arhaic, Word Star, abandonat inca de la inceputul anilor ’90, la care nu se folosea mouse-ul, ci doar tastatura, si-ti trebuiau degete de Paganini ca sa scrii cat de cat rapid si nervi de Sisif ca sa printezi o pagina. Inginerul de sistem, pe care l-am intrebat de ce nu instaleaza un program mai recent, mi-a dat un raspuns care, prin logica sa stupida, mi-a vindecat depresia si mi-a readus buna dispozitie: „Programul asta e foarte sigur: e de atat de rudimentar, incat nici un virus nu-l recunoaste si nu-l ataca”.In exact aceeasi logica s-a inscris si ministrul Turismului, Elena Udrea, cand a facut urmatoarea afirmatie la Realitatea TV: „Pe drumurile din Romania cu multe gropi se poate merge cu caruta, se poate face turism de caravana, pentru ca in Germania nu exista un astfel de turism”. Nu stiu daca Elena Udrea a spus asta in gluma sau in serios, dar nici nu mai conteaza, pentru ca spusele ei nu vin pe un teren viran. Citeste editorialul complet in Cotidianul.