Elevii vor putea intra gratis la meciuri si la muzee

Aceasta prevedere este inclusa in proiectul Legii educatiei nationale si le mai ofera elevilor o reducere de 75% pentru accesul la concerte, spectacole de teatru, opera, film si alte manifestari culturale organizate de institutiile publice.In ceea ce priveste accesul elevilor gratuit la meciurile de pe stadioane, senatorul PNL Cristian Topescu, membru al Comisiei pentru invatamant, s-a aratat neincrezator in succesul acestei masuri.El a amintit faptul ca anumite cluburi sportive de fotbal au avut ideea de a rezerva locuri la peluza pentru copii. Copiii au venit, dar atmosfera din tribune era de asa natura incat a doua oara nu au mai venit pentru ca ascultau injuraturi, obscenitati si mai riscau sa fie si batuti , a precizat liberalul.In schimb, presedintele Comisiei pentru invatamant, democrat-liberalul Mihail Hardau, si-a declarat, de asemenea, speranta ca vor fi multi copii care vor participa la astfel de activitati. Din punct de vedere financiar, intindem din partea statului o mana. Ramane ca si la nivelul scolilor sa fie mobilizati, indrumati. , a afirmat Hardau.Pe de alta parte, el a mentionat ca, in cursul sedintei de miercuri a comisiei, senatorii au adoptat o serie de articole care prevad asigurarea unor conditii pentru elevii care nu au posibilitati materiale de a urma scoala in invatamantul obligatoriu.De asemenea, sunt vizati si elevii care nu au scoala in localitatea in care locuiesc sau distantele prea mari.El a spus ca, potrivit prevederilor agreate de membrii comisiei, elevii vor beneficia de transport gratuit daca urmeaza o scoala care nu se afla in localitatea de domiciliu, iar, daca se vor caza la un internat sau in gazda, vor beneficia de gratuitate pentru masa, respectiv transport, pentru opt calatorii dus-intors pe semestru.Conform Gandul, votul acordat de senatori este decisiv, si, pentru ca prevederea sa isi faca efectul, este nevoie de aprobarea finala a Legii Educatiei in plenul senatului.