Energia electrica se scumpeste de la inceputul anului viitor

Consumatorii casnici vor scoate mai multi bani din buzunar pentru plata energiei electrice, de la inceputul anului viitor. Reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) dau ca inevitabila cresterea pretului la energia electrica, din ianuarie 2009, deoarece, pe langa costurile de emisii poluante, pretul final platit de consumatori va trebui sa reflecte si cresterea de preturi la combustibili si gaze. Mai mult, eforturile producatorilor de a se alinia la normele de mediu comunitare vor genera, in urmatorii patru ani, alte scumpiri, relateaza ziarul Evenimentul Zilei.In luna iulie, pretul la energia electrica a crescut cu 5,3%, ca efect al achizitionarii de certificate de emisii poluante. Rezolvarea problemei costurilor ridicate ar fi modernizarea termocentralelor in asa fel incat sa atinga un randament de 45%, fata de 33% cat inregistreaza in prezent. Modernizarea termocentralelor ar presupune o investitie, pana in 2017, de aproximativ 2,6 miliarde de euro.