Eurovision 2012: Anggun canta Echo (You And I) in limba romana. VIDEO

Anggun, reprezentanta Frantei la Eurovision 2012, a lansat o versiune a piesei “Echo (You And I)” cu versuri in limba romana, urand in acest fel succes Romaniei la Eurovision si sperand sa primeasca aceeasi sustinere si din partea romanilor in finala Eurovision de la Baku, unde abia asteapta sa se intalneasca cu Mandinga, informeaza site-ul TVR.Anggun a avut ocazia sa-i cunoasca pe membrii trupei chiar in Selectia Nationala din 10 martie, cand a cantat in direct la TVR 1, TVR HD si TVR International. Imediat dupa terminarea showului, artista a felicitat Mandinga si a spus ca apreciaza in mod special “Zaleilah“.Anggun Cipta Sasmi (nascuta la data de 29 aprilie 1974, in Jakarta, Indonezia) este o cantareata de origine indoneziana cunoscuta pentru hit-ul sau “Snow on the Sahara”, lansat in anul 1997. Albumele sale au fost lansate in peste 35 de tari, ajungand in Top 5 in clasamentele din Europa si in primele 20 in cele americane; pana acum vandut peste 2 milione de CD-uri in intreaga lume. Printre cele mai importante realizari ale sale sunt un premiu ‘World Music Award’, un concert de Craciun de la Vatican sustinut in prezenta Papei Ioan Paul al II-lea, un interviu CNN New York si o prestigioasa nominalizare ‘Chevalier des Arts et des Lettres’ din Franta.Anggun este o artista cu gusturi muzicale eclectice, interpretand piese in duet cu Peter Gabriel, Michael Bolton, Julio Iglesias, Bryan Adams, dar si alaturi de DJ Cam, Laurent Wolf sau Pras din trupa The Fugees. In plus, a realizat piese si pentru coloana sonora a unor filme precum blockbuster-ul ‘The Transporter II’, ‘Open Hearts’ sau mult-premiatul, ‘Ces Amours-la’, regizat de Claude Lelouch.Albumul “Echoes” reprezinta un nou pas in evolutia artistei, intorcandu-se la sound-ul pop care a consacrat-o. Doua echipe de producatori de succes au pus bazele acestui album: Pierre Jaconelli pe de-o parte, si Jean-Pierre Pilot si Wiliam Rousseau, pe de alta parte. Anggun s-a implicat in toate etapele realizarii albumului, ea scriind versurile pieselor.Albumul ‘Echoes’ surprinde ecourile unui artist impartit intre doua lumi: Indonezia natala si tara adoptiva, Franta, care a reusit sa gaseasca un echilibru intre cele doua culturi. A obtinut nationalitatea franceza in anul 2000 si considera ca este un mare cadou sa reprezinte Franta la Eurovision.Televiziunea franceza France 3 a desemnat-o sa reprezinte Franta la Eurovision 2012. Ea va intra in concurs cu piesa intitulata „Echo” (You and I) in finala din 26 Mai la Baku, Azerbaidjan.