Femeia care a nascut octupleti mai are sase copii acasa

Femeia din California care a nascut la inceputul saptamanii octupleti, la un spital din Los Angeles, mai are sase copii, relateaza joi CBS News, citat de Reuters. Femeia a nascut luni prematur, prin cezariana, sase baieti si doua fete, uimindu-i pe medicii care vazusera numai sapte copii la ecografie. Este usor sa nu vezi un bebelus cand sunt sapte vizibili la ecografie, a declarat un medic, Harold Henry. Conducerea centrului medical Kaiser Permanente, din suburbia Bellflower din Los Angeles, a refuzat sa dezvaluie identitatea mamei sau sa precizeze daca aceasta a urmat tratamente pentru fertilitate. Pana in prezent nu s-au inregistrat cazuri de octupleti conceputi natural. O purtatoare de cuvant a Kaiser Permanente a refuzat sa comenteze informatiile difuzate de CBS, dar a afirmat ca toti cei opt copii se afla inca in spital, la sectia de terapie intensiva pentru nou-nascuti, dar ca nu au probleme. Cinci dintre copii se alimenteaza normal, iar sase respira singuri, a spus purtatoarea de cuvant. Medicii nu au decis deocamdata cand vor putea fi externati. Un reporter CBS ar fi vizitat zona unde din Los Angeles unde locuieste mama octupletilor si a citat doi apropiati ai acesteia, sub acoperirea anonimatului, care au spus ca femeia mai are sase copii. Una dintre surse a afirmat ca femeia locuiste cu parintii sai si ca doi dintre ceilalti sase copii sunt gemeni. Medicii au declarat ca este a doua nastere de octupleti in viata din istoria medicinii americane si, daca vor supravietui toti, va fi o premiera. Primii octupleti din SUA s-au nascut in 1998 – sase fetite si doi baietei. Una dintre fetite a murit la o saptamana dupa nastere.