Fotografii cu Madonna si Marilyn Monroe, scoase la licitatie de casa Christie’s


Zeci de fotografii cu Madonna si Marilyn Monroe vor fi scoase la licitatie, pe 12 februarie, de casa Christie’s, in cadrul celei de-a doua vanzari din colectia Constantiner, a carei valoare este estimata la 1,7 milioane de dolari, potrivit site-ului casei de licitatii.

Dupa sucesul licitatiei Constantiner din decembrie, Christie’s organizeaza o a doua vanzare, la New York. Colectia, care a apartinut sotilor Leon si Michaela Constantiner, se bazeaza pe fotografii, subliniind forta pe care acestea o au in mass media, celebrand de mai mult de 50 de ani moda, stilul, celebritatea si dorinta.

Colectia include lucrari ale unor fotografi cunoscuti, printre care Helmut Newton, Horst P. Horst, Tom Staebler, Guy Bourdin, Jeanloup Sieff si Bert Stern. Subiectele fotografiilor includ staruri ale epocii Marilyn Monroe, pana la celebritati contemporane, precum Madonna, Tom Hanks, Cindy Crawford sau Linda Evanghelista. Colectia care va fi scoasa la licitatie pe 12 februarie include 155 de fotografii, a caror valoare totala este estimata la 1,1-1,7 milioane de dolari.

Cea mai valoroasa fotografie cu Marilyn Monroe este un portret al acesteia realizat de Alfred Eisenstaedt in 1953, quot;Marilyn Monroe, for Life quot;, estimat la 50.000 de dolari. Alte fotografii cu celebra actrita sunt ale fotografului Bert Stern, din cadrul ultimei sedinte foto a acesteia, quot;The last sitting quot;, cu valori estimate intre 3.000 si 7.000 de euro.

O fotografie inedita este cea a fotografului Lee Friedlander, un nud al Madonnei din anul 1970, inainte ca aceasta sa devina celebra. Nudul este estimat la 15.000 de dolari.

In luna decembrie, o fotografie cu Marilyn Monroe realizata de creatorul curentului pop-art, Andy Warhol, s-a vandut cu 290.500 de dolari la o alta licitatie organizata de Christie’s. Cei de la Christie’s estimau ca poza se va vinde cu cel putin 400.000 de dolari, insa participantii la licitatie nu s-au apropiat cu ofertele de aceasta suma.

A doua in topul licitatiei de poze cu Marilyn din luna decembrie a fost fotografia-colaj quot;The Last Sitting quot;, facuta in 1962 de Bert Stern, care face parte din ultimul pictorial al actritei, pentru revista Vogue. quot;The Last Sitting quot; este inclusa in colectia Constantiner, care include cel mai mare grup de fotografii cu Marilyn, peste 100. Intreaga colectie a fost vanduta de Christie’s pentru 7,7 milioane de dolari. Cel mai mic pret, doar 625 de dolari, a fost obtinut pentru o poza din 1956.