Fructul imaginii

Daca in politic
am observat schimbarea raportului lider – partid realizata de televiziune pana
la maximumul ei posibil si anume substitutia, vedem tot mai frecvent aceeasi
procedura in orice inseamna stuctura pe verticala.

Indiferent daca
asistam “vazator” la un pod luat de apele involburate sau o casa cuprinsa de
flacari, institutia abilitata cu reconstructia sau interventia, isi pierde
rostul in fata camerei de luat vederi, obligand varfurile ierarhice sa preia
aceste roluri pentru a nu fi acuzate de
dezinteres. Ca si cum, daca un presedinte sau un prim ministru nu merge la fata
locului, podul nu va fi reconstruit iar cetateanul ramane neconsiliat la varf. Sau daca nu apare vreun
general, incendiul nu va fi stins ci toata lumea va privi cum se transforma totul
in scrum.

Aceasta este o
actiune menita sa inlocuiasca institutia abilitata cu cel aflat vremelnic in
varful unei ierarhii, pentru a personaliza ceva perceput ca fiind imposibil de
responsabilizat, imaginea pozitiva a reusitei transferandu-se insa, de la
institutie la persoana. Desi, de cele mai multe ori problemele reclamate de
situatie sau oameni, nici nu fac parte din atributiile consilierului de ocazie,
pentru aceasta existand institutii specializate. Dar cei consiliati “la varf”
capata energie , putina adrenalina si speranta.

Daca prima
justificare ar fi benefica sub aspectul responsabilizarii celor implicati sau
incurajarii celor afectati, bruma de buna intentie se pierde datorita
excesului, vanatoarea de imagine conducand la preocuparea principala de a face
o figura frumoasa in fata electoratului, sefului sau opiniei publice in
detrimentul celei privind indeplinirea
atributiilor .Se cultiva astfel
veleitarismul la orice nivel la interfata cu publicul, pe principiul:
cine nu se “vede”, nici nu exista.

La nivelul
institutiei in cauza (cu atributii reale ), cel mai important efect este
pierderea credibilitatii de eficienta si implicit a rolului sau social,
mergandu-se pana la contestarea necesitatii ei ca forma organizatorica.

Pe de alta parte,
“vazatorul” este transformat voluntar sau nu, intr-un incapabil de reactie,
intr-o masa neajutorata care nu se poate sprijini pe institutii si nu poate
supravietui fara interventia tutelara a unui organ personalizat si vesnic
“preocupat” de soarta celui asistat.

Prin urmare vedem
tot mai frecvent opinii de genul “sa vina sa ne dea … sa ne faca”, la un
consumator de informatie tot mai dependent de o figura a zilei.

Iar figurile
amintite, cu o perseverenta demna de o cauza mai buna, ne improspateaza
periodic memoria cu maretele lor realizari, pe care le-am fi ratat in lipsa
interventiei lor.

Avem astfel eroul
celei mai mari cresteri economice post-decembriste, eroul liberalizarii
subventiei la caldura, eroul
liberalizarii medicamentelor compensate, eroul anticoruptiei, eroul
caruia ii datoram autostrazile,eroul majorarii pensiilor, eroii celei mai mari
majorari salariale din invatamant sau eroul schimbarii clasei politice.

Atat de multi
eroi pe metru patrat si in decurs de o
luna, incat sperie gandul ce ar putea
face intr-un an, daca ar fi douasprazece luni de campanie.