Functiile bugetarilor vor fi reduse, grila de salarizare va fi reanalizata

Numarul functiilor din sectorul bugetar va fi redus, in prezent existand in sistemul public 830 de functii, de la presedintele tarii, la muncitor necalificat, transmite Realitatea TV. Reducerea numarului de functii va fi facuta de o comisie speciala, formata din reprezentanti ai ministerelor, sindicatelor si un expert al Bancii Mondiale. Cele 830 de functii cate sunt acum la stat presupun un numar de 1,3 milioane de posturi. Persoanele cu studii superioare ocupa circa 500 de functii, celelalte fiind ocupate de cei care au terminat liceul sau o scoala postliceala. Pe langa reducerea numarului de functii, comisia va reanaliza si grila de salarizare, astfel incat bugetarii sa fie platiti in functie de nivelul studiilor, dar si de complexitatea muncii pe care o presteaza, mai scrie Realitatea TV.