Gazprom si Naftogaz vor semna contractele la 14.30

Compania energetica rusa Gazprom si cea ucraineana Naftogaz vor semna luni in jurul orei locale 15.30 (14.30 ora Romaniei), la Moscova, un acord care vizeaza reluarea livrarilor de gaz rusesc spre Europa, via Ucraina, a anuntat un purtator de cuvant al Guvernului rus, citat de AFP. Este prevazut sa semneze la 15.30 (14.30 ora Romaniei – n.red.) , a anuntat Aleksandr Smirnov, purtator de cuvant al premierului rus Vladimir Putin. Premierii rus si ucrainean, Vladimir Putin si Iulia Timosenko au anuntat duminica un acord asupra pretului la care Rusia va furniza gaz Ucrainei, dar fara a da cifre. Acordul prevede ca Rusia va vinde Ucrainei gaz la un pret calculat pe baza formulei europene , dar cu o reducere de 20% pentru anul 2009, cu conditia ca preturile de tranzit sa ramana la nivelul fixat pentru 2008 , a explicat Putin. Incepand din 1 ianuarie 2010, Ucraina si Rusia vor trece la preturi europene pentru gaz si pentru tranzit , a mai spus el. Presa rusa afirma, luni ca Ucraina va plati intre 350 si 360 de dolari pe mia de metri cubi de gaz rusesc.Pana la sfarsitul anului 2008, Ucraina platea 179,5 dolari pe mia de metri cubi de gaze rusesti. In momentul esecului negocierilor pentru 2009, Rusia cerea Ucrainei un pret preferential de 250 de dolari, in timp ce Kievul era dispus sa plateasca 201 dolari. Dupa sistarea gazului destinat Ucrainei, la 1 ianuarie, Kievul a anuntat ca e dispus sa plateasca cel mult 235 de dolari, insa conditiona acordul de o renegociere a contractului de tranzit pentru gazele rusesti destinate Europei. Gazprom respinge posibilitatea renegocierii contractului de tranzit care ar fi valabil pana la 31 decembrie 2010 si spune ca nu mai este dispus sa dea gaze Ucrainei la pret preferential, cerand un pret aliniat celui european – 450-500 de dolari pe mia de metri cubi.Ucraina percepe in prezent 1,7 dolari pe mia de metri cubi de gaz rusesc transportat pe 100 de kilometri. Daca initial dorea marirea tarifului la 2 dolari, in prezent Ucraina cere 1,8 dolari. Prin comparatie, Republica Moldova tranziteaza gazul rusesc la un tarif de 2,5 dolari, dar a cerut in toamna marirea acestui tarif. Fara a inainta o suma propusa, Chisinaul a estimat ca dublarea tarifului actual ar fi un pret corect. Propunerea urma sa fie examinata de Moscova.Timosenko si Putin vor asista la semnarea documentului de catre responsabili din Gazprom si Naftogaz, potrivit lui Smirnov.